Fondurile europene salvează clădirea monument Poşta Veche din Călăraşi
Poşta Veche, cum este cunoscută clădirea de pe str. Bucureşti 193, datează de la sfârşitul secolului 19. A fost mai întâi Poştă, apoi Tribunal iar după aceea Casă de Căsătorii.
Sorin Pavel, 18.09.2020, 10:15
După 1990 a fost închiriată ca
sediu pentru firme iar apoi acordată ca locuinţă unor cetăţeni care au
degradat-o iremediabil.
În perioada 2000- 2004 s-a
încercat declasarea clădirii ca să poată fi dărâmată, dar nu s-a reuşit graţie
intervenţiei Comisiei de Patrimoniu.
A rămas în paragină mai bine de
un deceniu, până în 2017 când s-a reuşit semnarea unui contract de finanţare cu
fonduri europene în vederea restaurării ei.
Daniela Traian- director adjunct
dezvoltare si comunicare la ADR Muntenia Sud- organism intermediar pentru POR
2014- 2020:
Poşta Veche din municipiul Calaraşi este un proiect finanţat în
cadrul axei prioritare 5- Imbunătăţirea mediului urban şi conservarea,
protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.
Valoarea totală a contractului
depăşeşte 11 milioane 500 de mii de lei din care peste 9 milioane 800 de mii-
finanţare nerambursabilă.
Fac menţiunea că momentul la care a fost semnat contractul-
respectiv 21 iunie 2017- a reprezentat practic şi primul contract de finanţare
din programul Regio 2014- 2020.
Lucrările au inceput efectiv în
septembrie 2018 şi ar fi trebuit să se încheie luna aceasta. Nu sunt gata însă.
Cel mai probabil vor fi în februarie anul viitor, mai spune Daniela Traian:
La momentul semnării contractului urma să se implementeze
proiectul într- o perioadă de 44 de luni, respectiv undeva la sfârsitul lunii
septembrie a acestui an trebuia finalizat insă ne-a fost solicitată o
prelungire pană la data de 28 februarie 2021. In ceea ce priveşte stadiul fizic
al lucrărilor acesta este de 92 la sută, deci nu mai este mult şi credem că
beneficiarul se va incadra în termen.
Beneficiarul este primăria
Călăraşi care şi-a propus sa facă din Poşta Veche un centru cultural.