Fonduri pentru proiecte de cercetare inovatoare
Consiliul European pentru Cercetare investeşte peste 650 de milioane de euro în proiecte de cercetare inovatoare.
Sorin Pavel, 10.04.2018, 15:11
Consiliul European pentru Cercetare investeşte peste 650 de milioane de euro în proiecte de cercetare inovatoare. Consiliul a ales 269 de proiecte care vor primi, fiecare, aproximativ două milioane şi jumatate de euro. Fondurile vor merge către cercetători care lucrează în întreaga Europă şi lor va oferi şansa de a-şi pune în practică ideile inovatoare cu impact major asupra ştiinţei, societăţii şi economiei.
Criteriile după care au fost aleşi cercetătorii sunt simple: nu contează naţionalitatea ori vârsta, ci doar să fie independenti şi să aibă referinţe conform cărora sunt recunoscuţi ca lideri în domeniul respectiv. De exemplu, un cercetător de la Institutul pentru Sănătate Globală, din Barcelona, vrea să afle cum şi în ce măsură poluarea aerului afectează dezvoltarea creierului bebeluşilor, înainte şi după naştere. Un profesor de la Universitatea din Oxford şi-a propus să studieze cum a evoluat comportamentul agresiv al bacteriilor pentru a înţelege mai bine mecanismele competiţiei biologice la oameni. Un alt cercetaăor de la Şcoala de Ştiinte Economice şi Politice din Londra vrea să înţeleagă cauzele şi consecinţele ostilităţii între indivizi şi grupuri de susţinători ai competitorilor în campaniile electorale sau la referendumuri, cum a fost şi cazul Brexitului, şi cum o societate democratică se poate reconcilia după o astfel de sciziune.
Consiliul European pentru Cercetare este o instituţie a Uniunii Europene înfiinţată în 2007, care îşi propune să atragă cercetători de top din întreaga lume să lucreze în Europa. De atunci şi până acum Consiliul a finanţat 8 mii de cercetători în diferite stadii ale carierei, cercetători care au oferit oportunitatea pentru peste 50 de mii de studenţi să lucreze în echipele lor de cercetare.
Comisarul european pentru cercetare, ştiinţă şi inovare, Carlos Moedas, spune că prin aceste finanţări Uniunea Europeană dă un exemplu extraordinar în privinţa extinderii frontierelor cunoaşterii ştiinţifice şi asigurării competitivităţii Europei:
În 10 ani Consiliul European pentru Cercetare a produs mai mult de 6 Premii Nobel. Nu trebuie să schimbăm asta. Dimpotrivă, trebuie să facem mai mult. Să creştem valoarea investiţiilor în ştiinţele fundamentale. Mesajul meu astăzi este unul de optimism, legat de acest nou val al inovării, care urmează, care pentru mine înseamnă o oportunitate uriaşă pentru Europa. De aceea cred că Europa este, într-adevăr, în prima poziţie pe grila de start a a acestui val. Dar desigur ştiinţa singură nu este de ajuns. Pentru ca Europa să conducă acest val al inovării avem nevoie de o noua forţă, ştiinţa, pentru a dezvolta noi idei şi tehnologia viitorului, start-up-urile şi IMM-urile, pentru a răspândi inovaţiile şi a combina tehnologiile cu noile modele de afaceri şi industria, pentru a valorifica pe scară largă inovaţiile şi a crea impact economic şi social”.