Finanţare europeană pentru infrastructura rutieră din Harghita şi Covasna
Un important drum de legătură dintre județele Harghita și Covasna va fi reabilitat cu fonduri europene
Sorin Șchiopu, 12.04.2018, 10:49
Consiliul
Judeţean Harghita în parteneriat cu Consiliul Judeţean Covasna au câştigat două
proiecte europene în valoare totală de aproximativ 38 mil. euro pentru pentru
reabilitarea unui troson rutier de peste 64 km, care porneşte din Baraolt şi
merge până la Odorheiu Secuiesc.
Mai
concret, este vorba despre atragerea de fonduri nerambursabile pentru
reabilitarea unor componente din DJ 131 – DJ 133 si DJ 137A, pe traseul Baraolt
– Vârghiș – Ocland – Sânpaul – Mărtiniș – Văleni – Feliceni, cu legatura către
DN 13A și municipiul din estul județului Harghita. Proiectele au fost semnate de președinții celor două
Consilii Județene, împreună cu Simion Crețu, director general ADR Centru, care
a ținut să sublinieze: Este vorba despre o
fostă zonă, care este mai slab dezvoltată din punct de vedere economic și
social. Prin aceste finanțări se dorește deschiderea zonei, accesibilitatea în
aceste zone, creșterea mobilității, atât pentru persoane cât și pentru
circulația mărfurilor în această zonă. Cele două proiecte au cuprins, împreună,
peste 62 de kilometri de drum județean reabilitat, iar valoarea totală a celor
două proiecte este de peste 38 de milioane de euro.
Finanţarea
modernizării acestor artere rutiere este asigurată prin Programul Operaţional
Regional 2014-2020, Axa prioritara 6 – care vizează îmbunătăţirea
infrastructurii rutiere de importanţă regională, respectiv Prioritatea de
investiţii 6.1 – ”Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor
secundare şi terţiare la infrastructura TEN-T”, la care se adaugă
contribuţia beneficiarilor, judeţele Harghita şi Covasna.
La
nivelul Regiunii Centru sunt semnate zece contracte de finanțare pentru
modernizarea rețelei de drumuri județene care asigură conectivitatea directă cu
rețeaua europeană TEN-T, fie prin drumuri județene legate direct, fie indirect.
Valoarea totală a celor
zece proiecte de reabilitare a infrastructurii rutiere din Regiunea Centru este
de aproape 259 milioane euro, din care peste 250 milioane euro sunt sume
nerambursabile, pentru reabilitarea a mai mult de 360 kilometri de rețele
rutiere.