Faleza Tulcea, reabilitată printr-un proiect cu finanţare europeană
Faleza din Tulcea va fi reabilitată, cu fonduri europene. Acest lucru va duce la o creștere a numărului de turiști și implicit, va aduce și beneficii economice pentru comunitatea locală.
admin, 07.05.2020, 09:52
Această perioadă de izolare ne-a făcut
să vedem cu alți ochi, multe dintre lucrurile pe care le puteam face până acum
iar în prezent ne sunt interzise, pentru binele nostru.
Din spatele ușilor închise de teama
coronavirusului, mulți visează cu ochii deschiși la următoarea vacanță. Căci va
veni și acel moment, după cum ne spun și autoritățile.
Odată ce pericolul va fi trecut și
lucrurile vor reintra pe făgașul normal, ne vom recăpa treptat, drepturile.
Inclusiv dreptul la vacanță.
Sunt tot mai multe voci care militează
pentru vacanțe în țară, atunci când călătoriile vor fi din nou permise. Ideea
este lansată ca formă de susținere pentru acest sector al economiei românești,
grav afectat în ultima perioadă.
Și pentru cei care se tem că nu vor avea
ce vedea în țară, veștile sunt bune. Se lucrează, în această perioadă, chiar
dacă traversăm o stare de urgență. Au început mult așteptatele lucrări la
Cazinoul din Constanța. Dar vești bune vin și din județul Tulcea. Faleza de acolo va avea o nouă
înfățișare, printr-un proiect cu fonduri europene.
Valoarea proiectului este de 40 de milioane
de euro, spune vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Dumitru Mergeani:
Faleza Tulcea este un deziderat al
tulcenilor de foarte mulți ani. Ea a aparținut ani de-a rândul APDM Galați iar
de-abia acum doi ani de zile a reușit să intre în patrimoniul Consilului
Județean Tulcea, instituție care era eligibilă pentru a putea finanța
modernizarea pe fonduri europene. Am avut un autor din partea tuturor celor
care iubesc Tulcea. Inclusiv multiplul campion Ivan Patzaichin a pus umărul ca
această faleză să revină la autoritățile tulcene. Iată că după doi ani, reușim
să avem un câștigător al acestei licitații. Anul trecut a fost semnat
contractul de finanțare pe o sumă de 40 de milioane de euro. S-a declarat câștigătorul licitației, firma
Max Boegl din Germania.
Peste doi ani, tulcenii dar şi turiştii
se vor putea plimba pe noua faleză reabilitată a municipiului Tulcea.
Autorităţile locale speră că vor fi şi
beneficii economice de pe urma acestui proiect: o creştere a numărului de
turişti:
Noi
ne dorim foarte mult, ca în primul rând să ducă la creșterea numărului de
turiști. Tulcea este tranzitată de numeroase nave de croazieră însă din păcate,
nu avem ce să le oferim acestor turiști, care nu coboară pe faleza tulceană. Ne
dorim să avem o faleză la fel cum are Dunărea la Budapesta. Și sperăm să aducă
și un plus economic pentru tot ceea ce înseamnă creșterea traficului de mărfuri
și de pasageri.
După proiectul privind reabilitarea
falezei și Portului Tulcea, luna trecută a fost semnat și contractul privind
modernizarea Portului Isaccea – finanțarea fiind asigurată tot din fonduri
europene. Este vorba de o finanțare nerambursabilă de 15 milioane de lei.