Două noi proiecte cu finanțare europeană în comuna Dudeștii Vechi, jud.Timiş
Două noi proiecte cu finanțare europeană se adaugă celor peste alte 10 proiecte aprobate pentru administrația comunei Dudeștii Vechi din județul Timiș.
Felicia Ristea, 11.12.2019, 10:20
Două noi proiecte cu finanțare europeană
se adaugă celor peste alte 10 proiecte aprobate pentru administrația comunei Dudeștii Vechi din județul Timiș. Din 2004 de când a fost ales, cel mai tânăr primar din
România, Alin Nica, este acum la cel de-al patrulea mandat și a obținut finanțări de peste 10
milioane de euro pentru comuna natală.
Până la sfârșitul anului
vor fi semnate contractele de finanțare pentru
încă două proiecte ce vor fi realizate în cursul anului viitor. Este vorba
despre ambulanța socială, un
proiect în valoare de 65 de mii de euro și parcul familiei, în valoare de 97 de mii de euro. Care este obiectivul
ambulanței sociale și cine sunt beneficiarii, edilul Alin Nica:
Persoanele vulnerabile din punct de vedere social pot să apeleze la acest
nou serviciu al primăriei comunei noastre și să rezolve anumite probleme de natură socială cum ar
fi: transportul persoanelor care au nevoie de beneficii sociale la Timișoara sau copiii care sunt în întreținerea altor persoane decât părinții și care au
nevoie de asistență pentru
diferite probleme cu care se confruntă, fie că e vorba de probleme de natură școlară sau de natură medicală. De asemenea, persoanele
bolnave cronic. Evident că sunt mult mai multe potențiale situații de natură
medico-socială ce pot apărea. În acest sens noi avem angajată deja de anul
trecut o persoană care are pregătire medicală și socială care a cartografiat întreaga localitate și cunoaștem exact care
sunt nevoile populației de natură
medico-socială urmând acum, prin acest proiect, să implementăm și măsurile la care noi ne-am gândit de intervenție și de rezolvare
a acestor probleme.
Un alt proiect ce va fi realizat anul viitor în comuna Dudeștii Noi este parcul familiei, o altă premieră în județul Timiș. Pe o suprafață de aproape 10 mii 300 de metri pătrați vor fi plantați 137 de arbori, din 9 specii diferite, cu inaltimi medii de peste 2,5 m
pentru creearea unei vegetaţii impunatoare deja din primul an. Spațiul va aminti tuturor locuitorilor de momentele fericite
din viața lor spune
ediliul, Alin Nica:
Este o idee pe care
moi am avut-o acum 4 ani de zile de a realiza un parc în care fiecare cetățean să poată planta un arbore în amintirea unui moment
fericit din viața familiei (nașterea unui copil, căsătoria, majoratul sau alte asemenea
evenimente). Materialul săditor îl vom pune noi la dispoziție din partea primăriei urmând ca persoanele respective
să se ocupe de îngrijirea arborelui dar, în același timp, primăria va face lucrările de întreținere anuale și va monta o
plăcuță unde va preciza cine este
sponsorul moral să zicem al acelui arbore. De asemenea, această zonă va
reprezenta un loc de recreere pentru întreaga populație din estul comunei și din cartierele Solaris 2 și 4 cu care comuna noastră s-a extins în ultimii
ani.
În valoarea
totală a proiectului sunt cuprinse și realizarea unei
fântâni arteziene, a aleilor, montarea mobilierului urban și realizarea retelei de utilitati: sisteme electrice, de
udare, canalizare şi apă potabilă.