Centru multifuncțional pentru persoane defavorizate la Târgu Mureş
La Tg.Mureș se va construi, din fonduri europene, un centru multifuncțional care va deservi aproape 1000 de persoane defavorizate.
Sorin Șchiopu, 12.05.2020, 10:05
Primăria
municipiului Târgu-Mureș vine în ajutorul persoanelor din zonele marginalizate
prin construirea, echiparea și dotarea unui Centru multifunctional care va
deservi peste 780 de personae.
Imobilul
va fi construit în zona urbană marginalizată Băneasa – Mureșeni, locuită
preponderent de persoane care se declară romi.
Centrul
va fi realizat din fonduri europene, contractul de finanțare fiind semnat, la
sfârșitul lunii trecute, de primarul Municipiului Târgu-Mureș Dorin Florea și
conducerea ADR Centru.
Aflăm
detalii de la Nicolae Mărginean, director de comunicare în cadrul ADR Centru:
Este vorba despre o investiție prin programul POR Regio 2014-2020, program prin
care se realizează un centru multifunctional pentru comunitatea marginalizată
din municipiul Tg.Mureș. Este foarte importantă realizarea acestui centru
multifunctional pentru activități educative, socio-culturale și recreative, în
special pentru persoanele care nu dispun de resurse pentru a accesa acest gen
de servicii în zona central a municipiului Tg.Mureș.
Valoarea
proiectului este de peste 6 milioane de lei, dintre care 5,9 milioane lei sunt
asigurate prin finanțare europeană.
Centrul
va avea o suprafață de aproximativ 620 mp, va avea cabinet medical, sală
multifuncțională, sală de terapii ocupaționale, sală de activități, săli de
educație, grupuri sanitare și cabinet de consiliere.
Clădirea
va fi racordată la rețelele de alimentare cu apă, canalizare și electricitate,
asigurându-se și 3 locuri de parcare.
De
asemenea, va cuprinde un parc cu amfiteatru, spațiu de joacă pentru copii și o
zonă de odihnă și relaxare.
Prin intermediul centrului, persoanele
marginalizate vor avea șansa de a beneficia de asistență medicală și
psihologică, iar prin intermediul sălii de terapie ocupațională și a sălii de
activități, vor avea posibilitatea de a-și descoperi abilitățile practice și
vocaționale, abilitați care vor contribui la angajarea lor, respectiv la
integrarea în societate.
Totodată, centrul va permite socializarea persoanelor
marginalizate, le va ajuta la activitățile de lucru în echipă și legarea de noi
prietenii.