Centru de educaţie şi activităţi recreative la Solovăstru, judeţul Mures
Cu fonduri europene, un fost CAP dintr-o comună mureșeană a devenit locul unde copiii au parte de educaţie şi activităţi recreative de calitate.
Sorin Șchiopu, 13.05.2021, 08:30
În
această perioadă de pandemie procesul educațional are mult de suferit. Cursurile
online vin cu multe probleme atît pentru profesori, cât și pentru elevi, mai
ales cei din clasele mici.
Dacă
la oraș mai sunt organizate programe de tip after-school sau există un acces
mai bun la meditații, elevii din mediul rural sunt, în general, lipsiți de
astfel de șanse. Există,
însă, și lăudabile excepții.
În
comuna mureșeană Solovăstru, Asociația Civitas Împreună pentru Comunitate, în
parteneriat cu primăria locală a transformat clădirea fostului CAP, aflată
într-un stadiu avansat de degradare, în spațiu acreditat și licențiat pentru a
oferi activități educative și recreative copiilor din sat.
Centrul
de zi Civitas a fost realizat cu fonduri europene prin intermediul Grupului
de Acțiune Locală Prietenia Mureș Harghita. Centrul
vine în sprijinul educației copiilor din comuna Solovăstru oferind
printre altele ajutor în ceea ce privește efectuarea temelor sub
supravegherea profesorilor pentru elevii din clasele primare proveniți din
medii defavorizate.
Activitatea
este condusă de învățătoarea Mihaela Chirteș, care este și președinta Asociației
Civitas Împreună pentru Comunitate și care a mărturisit că a inițiat acest
proiect din dorința de a diminua riscul abandonului școlar:
Noi am mers înspre primărie cu o propunere prin care am cerut un spațiu în care
să ne desfășurăm activitățile cu copiii. Începând de la mese, scaune, până la
calculatoare, imprimante și smartboard sunt cumpărate pe fonduri europene. Nu
există în zona noastră asemenea centru. Marea majoritate sunt copii ai căror
părinți sunt plecați în străinătate sau, dacă sunt aici în țară, lucrează până
după-amiaza târziu și de cele mai multe ori nu au nici timp și poate nici
cunoștințele necesare să-i ajute pe copii. Merită o șansă în plus!
Trebuie
spus că la centrul de zi Civitas din Solovăstru profesorii voluntari îi ajută
pe elevi la teme, fac meditații și activități artistice fără contribuția
financiară a părinților. Nu
doar școlarii din clasele mici pot veni la acest centru.
Profesorul
Ioan Mărginean oferă consultații la matematică pentru elevii clasei a VIII-a,
iar un voluntar din Marea Britanie, profesorul Anthony Ingram, oferă chiar și cursuri
de limba engleză.
Mai mult decât atât, deși abia
deschis, centrul de zi urmează să se dezvolte
grație unei noi finanțări europene cîștigate recent.