Centru cultural amenajat într-un fost conac din comuna Răscruci, judeţul Cluj
Fondurile europene pot fi folosite nu doar pentru realizarea de investiţii noi, ci şi pentru reabilitarea unor active vechi, dar valoroase. Iată un exemplu de la Consiliul Judeţean Cluj, prezentat de purtătorul de cuvânt, Alin Iuga:
Dan Horea, 11.03.2021, 13:11
Fondurile europene pot fi folosite nu doar pentru realizarea de investiţii noi, ci şi pentru reabilitarea unor active vechi, dar valoroase. Iată un exemplu de la Consiliul Judeţean Cluj, prezentat de purtătorul de cuvânt, Alin Iuga:
După soluţionarea tuturor contestaţiilor legate de licitaţie, Consiliul Judeţean a desemnat câştigătorul acesteia, care va executa lucrările de reabilitare a castelului #Banffy din comuna Răscruci şi a parcului monument care-l înconjoară.
Valoarea proiectului este de 27,7 milioane lei, din care 19,5 milioane finanţare europeană. Ne dorim ca aceste lucrări să se deruleze cât mai repede, pentru ca acest castel să fie introdus în circuitul turistic şi cultural. Termenul maxim de finaizare este de 24 luni, din momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
Castelul, care a găzduit mai înainte o şcoală specială, va deveni un centru cultural de referinţă pentru judeţul Cluj. Reabilitarea castelului Banffy din Răscruci este parte a unui demers mai larg al Consiliului Judeţean, care tocmai a finalizat reabilitarea cu fonduri europene a faţadei principale a altui castel Banffy, cel din Cluj-Napoca, unde se află Muzeul de Artă.
O clădire importantă. Palatul Reduta, de pe strada Memorandumului, care găzduieşte Muzeul Etnografic al Transilvaniei, a fost readus la vechea lui splendoare folosind, de asemenea, bani europeni. Consilul Judeţean Cluj inenţionează să reabiliteze toate monumentele arhitectonice pe care le are în proprietate, astfel încât ele să devină centre de interes pentru comunitate. Proiectele, în toate aceste cazuri, au fost scrise şi implementate de specialiştii din Direcţia de Dezvoltare şi Investiţii.