Bani pentru extinderea suprafeței de spații verzi în orașul Vicovu de Sus
Este o perioadă în care administrațiile publice locale semnează documentații pentru finanțări europene.
Horia Daraban, 11.07.2018, 13:44
Este o perioadă în care administrațiile publice locale semnează documentații pentru finanțări europene. Se știe, acestea au menirea să faciliteze accesul primăriilor la fonduri în ideea rezolvării unor probleme sau dezvoltării unor inițiative specifice localităților în cauză. Ei bine, elementul de interes în exemplul de față este dat și de faptul că din partea administrației există preocupare pentru aerul curat, pentru mediu, pentru spații destinate copiilor. Vicovu de Sus, oraș cu 16 mii de locuitori, județul Suceava, este beneficiar al unui astfel de demers ale cărui detalii cu siguranță le găsim în ceea ce ne spune primaul localității, Gheorghe Schipor. La începutul verii a semnat la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, cu sediul Piatra Neamț, un contract de peste 730 de mii de euro. La ce vor fi folosiţi banii?
„Bani pentru extinderea suprafeței de spații verzi în orașul Vicovu de Sus, prin reconversia funcțională a două terenuri neutilizate. Este o investiție cu fonduri europene pe Axa prioritară 5.2.”
Ce v-a determinat să înaintați un astfel de proiect?
„Noi avem câteva zone de teren care erau neproductive și atunci am încercat să accesăm fondurile respective pentru pregătirea spațiilor verzi, pentru teren de joacă pentru copii și ce avem în proiectul respectiv”.
Practic, cu această sumă, peste 700 de mii de euro, ce veți face?
„Noi avem două suprafețe, în total sunt 10.600 de metri pătrați, deci sunt două zone pe care vrem să le reabilităm, să facem spații verzi: modelarea terenului, gazonarea suprafețelor, plantarea de arbori și arbuști, realizarea de alei pietonale, piste de role și biciclete, facilitarea accesului persoanalor cu dizabilități, cam astea ar fi lucrurile pe care trebuie să le facem”.
Și când preconizați că veți termina?
„Noi avem termen ca în șase luni de zile să demarăm lucrările și maximum 12 luni, execuția care nu poate dura mai mult. Durata implementării proiectului este de 50 de luni, cu tot cu monitorizare, cu tot ce există în proiect”.
Alte inițiative cu finanțare de la Uniuean Europeană aveți în atenție?
„Da, bineînțeles, pe Axa 10 deja am depus pentru o grădiniță cu program prelungit, iar pe Axa 13, acum, până pe date de 14, putem depune și încercăm să depunem în termen pentru drumuri, pentru reabilitare clădiri, școli și construcție de centre culturale sau chiar o sală de sport avem în cadrul școlii”.