Autoritățile locale din Caraș-Severin fac demersuri pentru a atrage finanţări prin SUERD
Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) este una din cele 4 macro-strategii existente la nivelul UE, co-inițiată de România și Austria. Ea a fost lansată în 2011 şi reprezintă un mecanism de cooperare a statelor din bazinul Dunării
Sebastian Dragomir, 19.06.2018, 11:05
Strategia
Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) este una din cele 4
macro-strategii existente la nivelul UE, co-inițiată de România și Austria. Ea
a fost lansată în 2011 şi reprezintă un mecanism de cooperare a statelor din
bazinul Dunării, destinat dezvoltării economice, sociale și teritoriale a
macro-regiunii dunărene. Ca și celelalte macro-strategii ale Uniunii Europene,
SUERD a fost concepută pe baza principiului celor trei NU – fără noi fonduri,
fără noi instituţii şi fără noi reglementări. În lipsa unui instrument
financiar special dedicat sprijinirii proiectelor sub cupola SUERD, acestea au
fost realizate prin valorificarea fondurilor europene deja existente (cu
precădere Programul Transnațional Dunărea sau Programele Operaționale din
România). La Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării participă
paisprezece state: nouă state membre UE (Austria, România, Bulgaria, Cehia,
Croaţia, Germania, Slovacia, Slovenia, Ungaria) şi cinci state ne-membre UE
(Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Serbia, Republica Moldova şi Ucraina).
Acum,
după 7 ani de la lansare, autoritățile locale din Caraș-Severin fac demersuri,
e drept cam timide, pentru a atrage finanţări prin SUERD. Sorin Maxim,
directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, vorbeşte
despre aceste facilităţi, de care s-ar putea bucura primul judeţ riveran
Dunării: România
a decis că pe strategia Dunării să fie eligibile doar judeţele riverane
Dunării. Practic, sunt câteva axe din program unde, pe lângă banii alocaţi,
judeţul Caraş-Severin are acces şi la alte tipuri de finanţare sau alte resurse
decât cele alocate în mod tradiţional pentru întreaga regiune. Este axa de
drumuri, patrimoniu şi zona de IMM-uri. Mai multe primării au depus individual
proiecte. Chiar şi Consiliul judeţean are două proiecte pentru modernizare de
drumuri, în zona de sud a judeţului.
Doar
9 primării din cele 77 ale judeţului Caraş-Severin şi-au manifestat interesul
de a încheia parteneriate pentru proiecte cu finanţare europeană pe axa de
reabilitare termică a clădirilor publice din Strategia Dunării. Dintre cele 9,
doar 3 se încadrau în condiţiile impuse de ghidul de finanţare. Din cauza
termenului foarte scurt, doar Primăria din Băile Herculane are şansa de a
depune un astfel de proiect. Primăria are banii pentru acoperirea părţii de
cofinanţare, de 2%.
Termenul
limită de depunere a proiectului pe axa de reabilitare energetică din strategia
Dunării, este 19 iulie.