Antreprenoriat Sânpaul
Cu ajutorul fondurilor europene într-o comună din județul Mureș sunt stimulate competențele antreprenoriale în rândurile comunității defavorizate.
Sorin Șchiopu, 16.07.2020, 08:40
În comuna mureșeană Sânpaul se
implementează un proiect european care are în vedere creșterea potențialului
antreprenorial la nivel local.
Este un proiect cofinanţat din Fondul
Social European prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014– 2020
prin care vor fi finanțate 30 de planuri de afaceri selectate pe bază de
concurs.
Parteneri
ai Primăriei comunei Sânpaul au fost Școala generală Valea Izvoarelor și
Centrul Comunitar de Resurse Sânpaul.
Primarul comunei, Simon Istvan, a explicat
că au fost selectate 30 de proiecte de
afaceri, iar persoanele vizate au participat și la un curs de antreprenoriat:
S-au ales 30 de planuri de afaceri și
fiecare va fi sprijinită cu 25.000 de euro. De exemplu service auto, spălătorie
auto, prelucrarea fierului- sunt care vor să facă bolțari, coafură,
construcții. Vom semna contractele de finanțare cu cei selectați și în maximum
două luni vor primi banii ca să înceapă afacerea. Proiectul a permis ca o parte
din această sumă, timp de un an, să meargă la salarii, restul la dotări.
Fiecare poate să angajeze și oameni.
Afacerile
înființate sunt din domenii diferite de activitate: alimentație publică (rulotă
langoș, fast-food, dozatoare lapte), închirieri scule, rent-a-car, atelier
prelucrare lemn, firmă de construcții, sală de fitness, închirieri mini
excavator, confecții metalice, închiriere ATV.
De asemenea, sunt vizate afaceri mici
de genul sonorizare evenimente, service auto, atelier prelucrare fier,
cosmetizări auto, bar, creație artistică, activități fotografice, coafură,
vopsitorie auto, instalații sanitare sau închiriere toalete publice.
Scopul
acestui proiect este de a-i ajuta pe oamenii care trăiesc la limita sărăciei în
comună să beneficieze de servicii sociale și medico-sociale funcționale, a mai
spus primarul Simon Istvan.
El
a mai subliniat că, atât antreprenorii, cât și angajații acestora, vor beneficia
de suport constant în primul an de activitate.
Se vor oferi servicii de consiliere,
mentorat, sprijin pentru înființarea afacerii, monitorizarea afacerilor nou
create, derularea de sesiuni motivaționale și informative, precum și asistență
pentru perfecționarea ideii de afacere și a planului de afacere.