Salariul minim în statele UE
România are al patrulea cel mai mic salariu minim brut din UE, cu toate că acesta a înregistrat o creștere semnificativă în ultimul deceniu.

Lica Manolache, 10.04.2025, 16:49
România se numără printre cele zece state membre ale UE cu cele mai scăzute salarii minime din Uniunea Europeană. Potrivit datelor publicate joi de Eurostat, la începutul anului 2025, zece state membre UE aveau salarii minime sub 1.000 de euro pe lună.
Dintre acestea, cel mai mic salariu minim se acordă în Bulgaria (551 euro), urmată de Ungaria (707 euro), Letonia (740 euro) și România (814 euro). Celelalte state cu salarii minime de sub 1.000 de euro sunt: Slovacia (816 euro), Cehia (826 euro), Estonia (886 euro), Malta (961 euro), Grecia (968 euro) și Croația (970 euro).
Salariile minime a o valoare între 1.000 și 1.500 euro pe lună în alte șase membre: Cipru (1.000 euro), Portugalia (1.015 euro), Lituania (1.038 euro), Polonia (1.091 euro), Slovenia (1.278 euro) și Spania (1.381 euro). Alte șase state membre acordă un venit minim brut lunar de peste 1.500 euro. Este vorba de Franța (1.802 euro), Belgia (2.070 euro), Germania (2.161 euro), Țările de Jos (2.193 euro), Irlanda (2.282 euro) și Luxemburg (2.638 euro).
Astfel, cel mai ridicat salariu minim (Luxemburg) este de aproape 5 ori mai mare decât cel mai scăzut venit mim din UE (Bulgaria). 22 din cele 27 state membre aveau salarii naționale minime șa 1 ianuarie 2025. Singurele excepții sunt Danemarca, Italia, Austria, Finlanda și Suedia.
Harta salariului minim în statele UE în funcție de valoare / Sursa: Eurostat
Discrepanțele dintre salariile minime ale se diminuează atunci când sunt luate în considerare diferențele de nivel ale prețurilor, adică atunci când acestea sunt exprimate în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS).
Astfel, după ajustarea diferențelor de preț dintre statele membre ale UE, salariile minime variază între 878 PPS pe lună în Estonia și 1.992 PPS pe lună în Germania, ceea ce indică faptul că cel mai ridicat salariu minim este de 2,3 ori mai mare decât cel mai mic.
În termeni relativi, ca proporție din media veniturilor, în 2022, salariile minime reprezentau peste 60% din salariile brute lunare medii în trei state membre UE: Franța, Portugalia și Slovenia (66% în toate țările). În România, procentul era de 57%. Salariile minime reprezentau mai puțin de jumătate din salariile brute lunare medii în Belgia (49%), Malta (46%), Estonia și Letonia (43% în ambele țări).
Potrivit datelor publicate de Eurostat și analizate de grupul de presă Euronews, România a înregistrat cea mai mare creștere a salariului minim brut dintre țările UE în ultimul deceniu. Acesta a crescut cu 273%, de la 218 euro în ianuarie 2015 la 814 euro în ianuarie 2025. Salariul minim în Bulgaria a crescut de la 184 de euro în 2015 la 551 de euro în 2025, ceea ce reprezintă o creștere de 199%.
Salariul minim ca pondere din venitul mediu / Sursa: Eurostat