Viitorul buget al UE
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, susţine că următorul buget al UE (post-2020) trebuie să fie mai mare decât actualul, în pofida Brexit-ului.
Florentin Căpitănescu, 10.01.2018, 11:27
Noul buget multianual al Uniunii Europene (post-2020) trebuie să fie construit astfel încât să permită finanţarea noilor sectoare de interes, precum apărarea, migraţia, securitatea internă şi cea externă, dar şi modernizarea politicilor agricolă şi de coeziune, a afirmat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Declaraţia a fost făcută la dezbaterea Perspective pentru viitorul nostru – Elaborarea cadrului financiar multianual, organizată, la Bruxelles, de Centrul European de Strategie Politică.
Potrivit şefului Executivului comunitar, următorul buget pe termen lung trebuie să fie mai mare decât actualul, care este de un procent din Produsul Intern Brut al Uniunii, în pofida ieşirii Marii Britanii, un contributor net la buget, din blocul comunitar. Deşi unele politici comunitare pot fi revizuite şi modernizate, guvernele statelor membre trebuie să aloce mai mulţi bani la bugetul Uniunii pentru a finanţa noi domenii de interes, ceea ce nu se poate face cu doar un procent din avuţia Europei, a apreciat Juncker.
Preşedintele Comisiei, cu detalii despre viitorul buget: Bugetul european, la fel ca bugetele naţionale, nu se incadreza într-o categorie exclusivă de contabilitate. Reprezintă o pleiadă de ambiţii, nu doar programare bugetară. Trebuie să ne uităm la consecinţele ambiţiilor noastre, traduse în politici pentru viitorii ani. Un buget ar trebui să reflecte ambiţiile europene pe termen scurt, dar şi pe termen lung, deoarece stabilim cadre financiare multianuale care variază între cinci şi şapte ani. Trebuie, înainte de toate, să stabilim obiectivele, ceea ce dorim, şi de aici vom vedea cum putem asigura mijloacele financiare disponibile pentru aceste ambiţii politice. Cred că trebuie să avem o dezbatere substanţială asupra acestei problematici, asupra conţinutului şi apoi asupra finanţării privind ambiţiile convenite de comun acord. În trecut, am stabilit suma generală şi, în funcţie de cuantumul acesteia, ne-am fixat obiectivele politice. Acum, cred că procesul trebuie să fie unul invers.
Conferinţa la care preşedintele Comisiei a făcut aceste declaraţii deschide ultima etapă a pregătirilor pentru următorul cadru financiar multianual, înaintea întâlnirii liderilor europeni, din februarie, şi a prezentării unei propuneri legislative de către Executivul comunitar, în mai.