Uniunea energetică europeană
Comisia Europeană și-a îndeplinit pe deplin viziunea asupra unei strategii a Uniunii Energiei care să garanteze tuturor europenilor o energie accesibilă, sigură, competitivă și durabilă...
Corina Cristea, 29.05.2019, 10:38
Comisia Europeană și-a îndeplinit pe deplin viziunea asupra
unei strategii a Uniunii Energiei care să garanteze tuturor europenilor o
energie accesibilă, sigură, competitivă și durabilă, se apreciază în cel mai
recent raport privind starea Uniunii energetice. Politicile europene puse în
aplicare în ultimii cinci ani în toate domeniile au plasat Uniunea Europeană pe
calea cea bună pentru a stimula tranziţia economiei europene către o energie curată
în sectoare-cheie, în conformitate cu angajamentele asumate în temeiul
Acordului de la Paris, asigurând, în acelaşi timp, o tranziţie echitabilă din
punct de vedere social, se mai arată în document.
Comisarul pentru politici
climatice şi energie, Miguel Arias Canete: Uniunea Europeană are în prezent cel mai ambițios și mai avansat cadru de
climă și energie din lume. Și l-am construit în timp record, abordând una
dintre cele mai mari provocări ale timpului nostru: trecerea treptată de la
combustibilii fosili către o economie neutră din punct de vedere al climei. La
patru ani după Consiliul European din octombrie 2014, putem spune că am
finalizat Uniunea Energiei. Datorită
planului Juncker, am mobilizat investiții de peste 70 miliarde de euro în
domeniul energiei regenerabile, al eficienței energetice și al infrastructurii
energetice. Am continuat să integrăm piața europeană a energiei: piețele de
energie electrică ale statelor baltice sunt pe cale să se sincronizeze cu
rețeaua electrică continentală, interconectarea dintre peninsula Iberică și
restul Europei este sporită, am crescut diversificarea gazelor și am încheiat
dependența de un singur furnizor din multe state membre.
UE este prima economie majoră care și-a prezentat deja
viziunea de transformare care implică toate sectoarele care ar putea conduce la
neutralitatea climei până în 2050, a mai declarat comisarul Canete. Mai este,
însă, un drum lung de parcurs, adaugă oficialul european – trebuie să continuăm
implementarea energiilor din surse regenerabile în întreaga Europă şi să
intensificăm eforturile pentru a economisi mai multă energie, de exemplu.
De
asemenea, trebuie să ne angajăm într-un proces de transformare, conştientizând
urgenţa imediată a acestei necesităţi într-o măsură mai mare decât ce se
întâmplă în prezent. Construirea unei uniuni energetice reziliente, cu o politică
prospectivă în domeniul climei şi al energiei, s-a numărat între priorităţile
politice ale Comisiei Juncker.