Strategia UE pe termen lung pentru reducerea gazelor cu efect de seră
Comisia Europeană îşi doreşte o Europă neutră din punct de vedere climatic până în 2050.
Monica Chiorpec, 08.07.2019, 08:20
Comisia Europeană îşi doreşte o Europă neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Prezentată la finalul anului trecut, noua strategie climatică promite un viitor mai sigur pentru europeni, atât din punctul de vedere al sănătăţii populaţiei, cât şi al economiei din ţările membre. În ultimele decenii, ca efect al industrializării, dar şi al transportului tot mai dezvoltat, poluarea cu gaze cu efect de seră a influenţat tot mai mult echilibrul climatologic al Planetei. Comisia Europeană aduce în discuţie, tot mai frecvent, nevoia Uniunii de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.
Maros Sefcovic, vicepreşedintele Comisiei Europene şi comisar al Uniunii energiei: Am afirmat de mai multe ori că o Uniune a energiei nu poate fi construită la Bruxelles. Datorită cooperării între statele membre şi datorită implicării la nivel naţional, nu doar că dăm de ştire întregii lumi, dar schimbăm şi felul în care economia este transformată în toate statele membre. Discutăm, aşadar, despre subiectele care vor fi foarte importante pe agenda Consiliului European, dar şi în instituţiile aflate la conducerea statelor membre. Cred că alegerile europene ne-au arătat foarte clar că problemele cauzate de schimbările climatice sunt unele urgente. Votanţii noştri, mai ales cei care fac parte din tânăra generaţie, ne demonstrează că, în sfârşit, Uniunea Europeană abordează combaterea schimbărilor climatice nu doar ca pe o problemă presantă, ci şi ca pe ooportunitate care ne ajută să ne concentrăm asupra economiei, să ne modernizăm stilul de viaţă.
Noua strategie arată modul în care Europa poate deschide calea către neutralitatea climatică, investind în soluţii tehnologice realiste, împuternicind cetăţenii şi conducând acţiuni în domenii-cheie precum politica industrială, finanţele sau cercetarea.
În urma invitaţiilor formulate de Parlamentul Europeanşi de Consiliul European, viziunea Comisiei privind un viitor neutru din punct devedere al climei acoperă aproape toate politicile Uniunii şi este conformă cu obiectivul acordului de la Paris de a menţine creşterea temperaturii globale lamult sub 2°C. Viziunea strategică a Comisiei este o invitaţie adresată tuturor instituţiilor europene, parlamentelor naţionale, sectorului de afaceri, organizaţiilor neguvernamentale, oraşelor şi comunităţilor, precum şi cetăţenilor, în special tinerilor, să participe activ pentru ca Uniunea Europeană să poată continua sădea dovadă de leadership în domeniul climatic. De asemenea, Executiul european îşi doreşte să încurajeze alţi parteneri internaţionali să susţină acest demers.