România, partener viabil în RescEU
Sistemul de gestionare a situaţiilor de urgenţă la nivel european se îmbogăţeşte cu RescEU.
Ana-Maria Cononovici, 09.03.2018, 10:41
Sistemul de
gestionare a situaţiilor de urgenţă la nivel european se îmbogăţeşte cu RescEU.
O iniţiativă a Comisiei Europene de modificare şi îmbunătăţire a Mecanismului
de Protecţie Civilă al Uniunii, urmărind trei obiective: consolidarea
eficacităţii acţiunilor preventive, consolidarea capacităţii colective a
Uniunii de a răspunde la dezastre şi simplificarea acţiunilor administrative în
sprijinul situaţiilor de urgenţă. Ideea
creării unei capacităţi suplimentare de protecţie civilă la nivel european, RescEU,
precum şi participarea României la astfel de acţiuni au fost subiectele
principale ale discuţiilor avute de Comisarul european pentru ajutor umanitar
și gestionarea crizelor, Christos Stylianides, cu ministrul afacerilor interne,
Carmen Dan și cu secretarul de stat, șeful DSU, Raed Arafat.
Christos Stylianides: Am discutat propunerea Comisiei
de a creşte capacitatea Uniunii de răspuns în faţa dezastrelor naturale, precum
şi propunerea de a crea RescEU. După cum mă aşteptam, România este un aliat
cheie în încercarea noastră de upgradare a sistemului existent. Ca urmare a
schimbărilor climatice, dezastrele sunt mai violente şi mult mai frecvente.
Aceasta este realitatea în întreaga Europă, de la sud la nord şi de la vest la
est. Suntem martorii incendiilor şi inundaţiilor şi ni s-a dovedit cum
capacităţile noastre colective nu sunt suficiente în niciuna dintre situaţii.
În special atunci când dezastrele naturale se petrec în mai multe ţări în
acelaşi timp. Trebuie să ne adaptăm la această nouă realitate, să fim mai bine
pregătiţi să răspundem acestor provocări. Şi cred cu tărie că trebuie să fim
mai bine pregătiţi să ne protejăm
cetăţenii şi bunurile lor. Aceasta este ceea ce dorim să obţinem prin
propunerea noastră de a crea RescEU. RescEU este o evoluţie a sistemului
existent, nu e o revoluţie, dar prin RescEU putem îmbunătăţii sitemele
existente, astfel încât să ne protejăm cetăţenii. RescEU va fi creat în cadrul
capacităţilor operaţionale ale UE, pentru protejarea cetăţenilor în faţa dezastrelor
naturale, atunci când capacităţile şi resursele naţionale nu fac faţă, sunt
depăşite. Aceste capacităţi la nivel UE nu sunt menite să înlocuiască
capacităţile naţionale, ci să le completeze. Solidaritatea europeană este
esenţială. Şi în această privinţă cred cu tărie că UE poate să dovedească o
solidaritate eficientă care să folosească cetăţenilor ei în momente critice.
Comisarul Christos
Stylianides a afirmat că solidaritatea este un element cheie a legăturii
noastre ca cetăţeni europeni şi a lăudat solidaritatea dovedită de România în
situaţiile de criză la nivel european.
În cadrul
sistemului RescEU statele membre trebuie
să păstreze comanda şi controlul resurselor RescEU, Comisia urmând să menţină
coordonarea operaţională.