Reuniunea Comitetului European al Regiunilor
La Bruxelles a avut a loc cea de-a 128-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor (CoR), un organism consultatival Uniunii Europene, format din reprezentanţi ai celor 28 de state membre
Florentin Căpitănescu, 29.03.2018, 09:30
La Bruxelles a avut a loc cea
de-a 128-a sesiune plenară a Comitetului
European al Regiunilor (CoR), un organism consultatival Uniunii Europene, format din
reprezentanţi ai celor 28 de state membre, aleşi la nivel local şi regional.
Două dintre temele aflate pe agenda reuniunii, integrarea migranţilor şi
coeziunea socială, au fost dezbătute în prezenţa comisarului european
pentru Migraţie, Afaceri Interne şi Cetăţenie, Dimitris Avramopoulos, a directorului
adjunct al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, Laura Thompson, si a reprezentantului
Comitetului consultativ european pentru migranţi, Anila
Noor.
În acest context, comisarul Avramopoulos a vorbit
despre importanţa pe care o au autorităţile locale şi regionale şi despre
sprijinul pe care acestea trebuie să-l primească din partea Comisiei Europene: Toţi ştim că autorităţile locale şi regionale sunt în prima linie când
este vorba despre integrare. Suntem aici să spunem, din nou, că au sprijinul
nostru total. Că autorităţile locale şi regionale nu sunt singure, că
Executivul comunitar le susţine. Comitetul European al Regiunilor şi presedintele său (n.red Karl-Heinz
Lambertz) au avut, în ultima perioadă, multe iniţiative bune. Sunt încrezător
în privinţa cooperării noastre puternice pe acestă temă importantă.
La
dezbateri au mai fost prezenţi, între alţii, comisarul
european pentru Politică
Europeană de Vecinătate si Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn, şi raportorul Parlamentului
European privind cadrul financiar multianual, Jan Olbricht.
Cu cel din urmă, participanţii au discutat despre
aşteptările pe care autorităţile locale şi regionale le au în ceea ce priveşte
următorul exerciţiu bugetar al Uniunii.
Tot cu ocazia acestei reuniuni, a fost
luată decizia ca România să
găzduiască, pe 14 şi 15 martie 2019, la Bucureşti, viitor summit al
autorităţilor locale şi regionale din spaţiul comunitar. CoR le oferă regiunilor şi
oraşelor posibilitatea de a se implica oficial în procesul legislativ al
Uniunii, asigurându-se că punctele de vedere şi nevoile autorităţilor locale şi
regionale sunt respectate. Comisia Europeană, Consiliul Uniunii şi Parlamentul European trebuie să consulte CoR, atunci când elaborează acte legislative în
domenii care intră în competenţa autorităţilor locale şi regionale.