Regiunile Europei, mai inovatoare
Regiunile Europei vor putea accesa fonduri comunitare pentru finanţarea unor proiecte inovatoare şi se vor putea asocia cu alte regiuni pentru a crea clustere de inovare.
Ștefan Baciu, 27.06.2018, 12:04
Regiunile Europei vor putea accesa fonduri comunitare
pentru finanţarea unor proiecte inovatoare şi se vor putea asocia cu alte
regiuni pentru a crea clustere de inovare. Prin inițiativa intitulată Calea
către excelență, Comisia Europeană are în vedere să ajute regiunile Europei pentru
a se pregăti pentru viitor, cu strategii de inovare susţinute de fonduri
cuprinse în următorul buget pe termen lung al Uniunii pentru perioada
2021-2027. În cadrul acestei inițiative, Centrul Comun de Cercetare – serviciul
științific și de cunoaștere al Comisiei Europene – își va utiliza expertiza
pentru a ajuta regiunile să-și valorifice punctele forte și să-și urmeze
prioritățile, să învețe unele de la celelalte și să-și exploateze talentul și
creativitatea oamenilor.
Experţi ai Comisiei şi experţi independenţi vor ajuta
regiunile să identifice domeniil unde pot fi aduse îmbunătăţiri. De asemenea,
experţii vor ajuta regiunile să profite de toate sursele de finanţare din
programe precum Orizont 2020, Europa digitală sau din fonduri de coeziune. Centrul
Comun de Cercetare va contribui la identificarea şi remedierea unor blocaje
specifice care frânează inovarea, cum ar fi, de exemplu, lipsa interacţiunii dintre
mediul de afaceri local şi mediul academic. Centrul Comun de Cercetare va crea
şi posibilitatea de a colabora în rețea și va organiza ateliere de lucru pentru
a le oferi reprezentanţilor regiunilor posibilitatea de a se întâlni şi de a
face cunoscute exemplele de bune practici în domeniul dezvoltării strategiilor
regionale de inovare.
În momentul în care a anunţat cel mai ambiţios program de
finanţare a cercetării şi inovării în UE, cu un buget de 100 de miliarde de
euro pentru perioada 2021 – 2027, comisarul pentru cercetare, ştiinţă şi
inovare, Carlos Moedas, a menţionat faptul că iniţiativa Calea către
excelență va ajuta regiunile să combine sursele de finanţare din partea
Uniunii pentru a sprijini proiectele inovatoare: Doresc să menţionez
un element special, care are mai degrabă o natură orizontală, adică vrem să
creştem ajutorul pe care să-l acordăm ţărilor care cresc ca nivel de excelenţă
şi aşa vom face, prin dublarea bugetului pentru sharing excelllence, adică
pentru extinderea excelenţei. O ţară care face progrese în acest domeniu poate
colabora cu o echipă sau cu o instituţie dintr-o ţară care este deja la un
nivel de excelenţă şi pentru asta alocăm 1,7 miliarde pentru a ajuta acele ţări
să-i ajungă pe lideri.
Inițiativa Calea către excelență a fost lansată în
2014, în parteneriat cu Parlamentul European, în momentul în care specializarea
inteligentă a devenit o cerință în conformitate cu normele politicii de
coeziune.