Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Primele norme europene privind utilizarea civilă a dronelor

Negociatorii Parlamentului European şi ai Consiliului au votat recent primele norme la nivelul UE privind utilizarea civilă a dronelor.

Primele norme europene privind utilizarea civilă a dronelor
Primele norme europene privind utilizarea civilă a dronelor

, 15.12.2017, 11:31

Negociatorii Parlamentului European şi ai Consiliului au votat recent
primele norme la nivelul UE privind utilizarea civilă a dronelor. Există norme
europene armonizate cu privire la sectorul aviaţiei, dar, în ceea ce priveşte
dronele, aceste nou intrate pe piaţa aviaţiei, reglementările le vizează doar
pe cele mai grele de 150 de kilograme. Ori, în condiţiile în care traficul
aerian se va dubla în deceniile următoare, este nevoie de un sistem care să
permită identificarea rapidă şi eficientă a potenţialelor ameninţări. De aceea,
regulamentul aprobat actualizează, de asemenea, legislaţia Uniunii privind
siguranţa în sectorul aviaţiei.


Potrivit acordului, toate dronele care dezvoltă la impact o energie mai
mare de 80 Jouli precum şi dronele care prezintă risc pentru securitate şi
viaţă privată vor fi înregistrate în sisteme naţionale, care vor fi armonizate
la nivel european. Raportorul Marian-Jean Marinescu, europarlamentar membru în
PPE, explică propunerile introduse cu privire la înregistrarea şi certificarea
dronelor: Înregistrarea este păstrarea
datelor despre proprietarul unei drone şi despre drona respectivă într-un
registru. Au fost foarte multe discuţii despre ce drone să înregistrăm. Sunt
foarte multe drone acum în magazinele de jucării. Şi trebuia cumva să avem o
limită. Am ales 80 de jouli limita dincolo de care este rănire gravă. Cei care operează o astfel de dronă,
persoane fizice sau juridice, trebuie să se înregistreze în Registrul Naţional
– Registrele Naţionale vor fi şi ele armonizate, ca să poată fi vizualizate de
toată lumea şi drona respectivă să fie marcată şi identificată individual.
Deci, sunt proprietarul şi un marcaj, astfel încât să ştii în primul rând cui
aparţine drona şi, în al doilea rând, dacă acea dronă este certificată pentru
acea operaţiune. Pot fi drone certificate să zboare deasupra oraşului şi pot fi
drone care să fie certificate să zboare deasupra câmpului. E a doua noţiune: a certifica drona. Adică,
a certifica posibilitatea dronei de a zbura şi de a respecta regulile de risc.


Comisia Europeană urmează să definească norme specifice. În funcţie de zona
de operare şi tipul de operaţie, caracteristicile dronei – masă, viteza, echipamentele
din dotare – vor determina certificarea
aparatului.


Potrivit
Comisiei Europene, industria dronelor ar putea crea circa 150 000 de locuri de
muncă în UE până în 2050.


Summit UE-Ucraina
Europa noastră miercuri, 10 iulie 2019

Summit UE-Ucraina

În cadrul unui recent summit care a avut loc la Kiev, UE si-a reafirmat sprijinul său pentru independența, suveranitatea și integritatea...

Summit UE-Ucraina
CE renunţă la sancționarea Italiei din cauza deficitului bugetar
Europa noastră marți, 09 iulie 2019

CE renunţă la sancționarea Italiei din cauza deficitului bugetar

De teama sanctiunilor europene, Guvernul Italiei a anunţat reducerea ţintei deficitului bugetar la 2,04% din PIB, de la nivelul de...

CE renunţă la sancționarea Italiei din cauza deficitului bugetar
Strategia UE pe termen lung pentru reducerea gazelor cu efect de seră
Europa noastră luni, 08 iulie 2019

Strategia UE pe termen lung pentru reducerea gazelor cu efect de seră

Comisia Europeană îşi doreşte o Europă neutră din punct de vedere climatic până în...

Strategia UE pe termen lung pentru reducerea gazelor cu efect de seră
Universităţi pentru Spaţiul european al educaţiei
Europa noastră vineri, 05 iulie 2019

Universităţi pentru Spaţiul european al educaţiei

Comisia Europeană a anunțat instituțiile de învățământ superior din întreaga Europă care vor face parte din primele alianțe ale...

Universităţi pentru Spaţiul european al educaţiei
Europa noastră joi, 04 iulie 2019

Acorduri comerciale și de investiții UE – Vietnam

UE și Vietnam au semnat, recent, la Hanoi, Acordul de Comerț Liber (ACL) și Acordul privind Protecția Investițiilor...

Acorduri comerciale și de investiții UE – Vietnam
Europa noastră miercuri, 03 iulie 2019

Consiliul de mediu – Măsuri privind reutilizarea apei pentru irigaţii agricole

UE ia noi măsuri pentru reducerea riscului unei penurii a apei necesare pentru irigarea...

Consiliul de mediu – Măsuri privind reutilizarea apei pentru irigaţii agricole
Europa noastră marți, 02 iulie 2019

Proiectul TRANSGREEN

Proiectul TRANSGREEN, coordonat de organizaţia de mediu WWF România, a fost tema conferinţei europene de la Bucureşti desfăşurată la...

Proiectul TRANSGREEN
Europa noastră luni, 01 iulie 2019

Legea privind securitatea cibernetică intră în vigoare

Securitatea cibernetică este o prioritate pe agenda Comisiei Europene. Jean-Claude Juncker a enunţat, încă din 2017, nevoia blocului comunitar de...

Legea privind securitatea cibernetică intră în vigoare

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company