Misiunea Beyond a Agenţiei Spaţiale Europene
Agenţia Spaţială Europeană a pus pe agenda sa misiunea Expedition 60/61 către Staţia Spaţială Internaţională, misiune care va fi denumită Beyond, care înseamnă Până dincolo.
Steliu Lambru, 28.09.2018, 12:34
Agenţia
Spaţială Europeană a pus pe agenda sa misiunea Expedition 60/61 către Staţia Spaţială
Internaţională, misiune care va fi denumită Beyond, care înseamnă Până dincolo. Va fi o
misiune internaţională formată din astronautul italian Luca Parmitano, care va
fi la al doilea său zbor cosmic, astronautul american Andrew Morgan de la NASA
şi cel rus Alexander Skvorţov de la Roscosmos. Numele pe care Luca Parmitano
l-a ales a fost inspirat de misiunile Proxima şi Horizons ale astronauţilor europeni Thomas
Pesquet şi Alexander Gerst şi se doreşte a fi una care să treacă de limitele
actuale ale cunoaşterii.
Luca Parmitano spune că unul dintre principalele scopuri
ale viitoarei misiuni este punerea în folosul oamenilor a noilor descoperiri: Din câte ştiu, din ce am văzut până acum,
experimentele la care voi lucra voi fi complet noi. Pentru mine, câteva dintre
aceste experimente sunt foarte interesante pentru că ele vor avea un efect
imediat pe pământ pentru oricine. Unul dintre experimentele pe care îl voi face
este despre înţelegerea echilibrului. Pe orbită, sistemul nostru de echilibru
devine complet deconectat deoarece are nevoie de gravitaţie. În special în
ureche există două sisteme care măsoară mişcarea şi ne ajută să ne menţinem
echilibrul. Unul dintre ele este cel al otolitelor, minerale mici care plutesc
într-un lichid şi care transmit creierului semnalele rotaţiilor corpului
nostru. Dar ele au nevoie de gravitaţie pentru a funcţiona. Şi atunci, pe
orbită ele nu funcţionează. Noi mai avem un alt sistem de echilibru, care este
fluid, şi care măsoară mişcarea liniară. Spre deosebire ede primul, el nu are
nevoie de gravitaţie. Prin studierea lor putem înţelege cum creierul primeşte
semnalele şi îi putem ajuta pe cei care au probleme de echilibru sau ale
urechilor. Un alt experiment este percepţia timpului. În timp ce ne aflăm pe
orbită percepţia timpului se schimbă şi aceasta este ceva de care suferă oamenii
pe pământ, de demenţă sau de Alzheimer, de orice fel de probleme de cogniţie.
Aceasta ne dă o înţelegere, o privire din interior pe care şi-o fac oamenii
normali, oameni care au funcţiile cognitive normale, în deplina lor capacitate.
Ne arată cum funcţionează creierul în perceperea timpului.
Un alt
scop al cercetărilor echipei din care va face parte şi astronautul Agenţiei
Spaţiale Europene este siguranţa oamenilor în timpul misiunilor spaţiale mai
lungi. De asemenea, cercetările echipei vor dezvolta cunoaşterea care va
permite oamenilor şi roboţilor să exploreze Luna şi planeta Marte de la
suprafaţă.