Iniţiativa cetăţenească Minority SafePack face noi paşi
Organizatorii Iniţiativei cetăţeneneşti privitoare la minorităţile naţionale autohtone din Uniunea Europeană au anunţat, în debutul lunii aprilie, că au reuşit să strângă peste un milion două sute de mii de semnături
Florin Orban, 19.04.2018, 10:09
Organizatorii Iniţiativei cetăţeneneşti privitoare la
minorităţile naţionale autohtone din Uniunea Europeană au anunţat, în debutul
lunii aprilie, că au reuşit să strângă peste un milion două sute de mii de
semnături, număr suficient pentru ca iniţiativa să fie luată în considerare de
Comisia Europeană.
Campania, numită Minority SafePack, cere Uniunii Europene
să îmbunătăţească protejarea minorităţilor naţionale şi lingvistice cu legi
care să le susţină limbile, educaţia şi cultura, precum şi accesul la
conţinutul media şi la sprijin regional, printre altele.
Potrivit iniţiatorilor, aproximativ 50 de milioane de
persoane din UE, care reprezintă 10% din numărul total de cetăţeni, aparţin
unei minorităţi sau vorbesc o limbă minoritară. Printre exemple sunt enumerate
comunitatea daneză din Germania, minoritatea maghiară din Transilvania,
bretonii din Franţa şi populaţiile de romi din ţările din Europa Centrală şi de
Est.
Săptămâna trecută, UDMR a depus, la Direcţia Naţională
pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului
Afacerilor Interne, semnăturile care au fost strânse în România pentru
susţinerea Iniţiativei. Este vorba de 303.695 de semnături, care plasează
România pe locul doi în clasamentul ţărilor semnatare, după Ungaria. La nivel
european, a fost primul pas în procesul de înregistrare a semnăturilor de
susţinere.
Despre acest demers, europarlamentarul Iuliu Winkler, membru
al Partidului Popular European, a spus: Iniţiativa cetăţenească privitoare la minorităţile naţionale autohtone
din Uniunea Europeană nu se îndreaptă împotriva niciuneia dintre majorităţile
naţionale din statele membre ale Uniunii Europene, ci se îndreaptă exclusiv
spre ideea ca minorităţile istorice să beneficieze de drepturi mai extinse,
care să le asigure acestor comunităţi un confort al speranţei în viitor. Dorim
să ştim că şi copiii şi nepoţii noştri vor putea să fie tot maghiari din
România, români din Ungaria, danezi din Germania sau austrieci sau germani din
Italia şi acest lucru cred că este o dorinţă legitimă.
În următoarele trei luni, autorităţile naţionale urmează să
efectueze o anchetă administrativă obligatorie privind semnăturile. După
această perioadă, Comisia Europeană ar trebui să emită o rezoluţie referitoare
la Iniţiativa Cetăţenească. Potrivit estimărilor organizatorilor campaniei, în
a doua jumătate a lui 2019, după încheierea alegerilor pentru Parlamentul
European, instituţiile europene se vor ocupa de problema legiferării acestui
proiect.
Campania Minority SafePack este supervizată de Uniunea
Federală a Naţionalităţilor Europene, cu sediul în oraşul german Flensburg.