Extinderea Euro discutată în cadrul Pachetului economic de primăvară
Euro este în prezent moneda a 19 state membre UE, fiind utilizat de aproximativ 337,5 milioane de cetățeni.
Ana-Maria Cononovici, 01.06.2018, 09:13
Euro este în
prezent moneda a 19 state membre UE, fiind utilizat de aproximativ 337,5
milioane de cetățeni. Euro este adoptat deja de: Austria, Belgia, Cipru,
Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia,
Lituania, Luxemburg, Malta, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania și Țările de
Jos.
Pentru a putea
adera la zona euro, statele membre ale UE trebuie să îndeplinească așa-numitele
criterii de convergență. Acestea sunt condiții economice și juridice
convenite prin Tratatul de la Maastricht în 1992, fiind cunoscute și drept
criteriile de la Maastricht.
În discuţiile
privind Pachetul de primăvară, Comisia Europeană adoptă recomandări adresate
statelor membre de a realiza o creștere economică durabilă, favorabilă
incluziunii și pe termen lung. Tot cu această ocazie, Comisia a publicat
Raportul de convergență pe 2018, care evaluează progresul statelor membre în
direcția aderării la zona euro și se referă la cele șapte țări din afara zonei
euro care s-au angajat din punct de vedere juridic să adopte moneda euro:
Bulgaria, Republica Cehă, Croația, Ungaria, Polonia, România și Suedia.
Valdis
Dombrovskis, vicepreședinte, comisar responsabil pentru moneda euro și dialogul
social, precum și pentru stabilitatea financiară, serviciile financiare și
uniunea piețelor de capital, a precizat: Euro a fost creat drept monedă unică
pentru întreaga UE, astfel că accesul la zona euro este deschis pentru orice
ţară ce face demersurile necesare. Este un proces transparent şi bazat pe
reguli clare. Criteriile de convergenţă au fost create pentru a face posibilă
aderarea tuturor ţărilor la zona euro. Regulile privind compatibilitatea
analizează şi compatibilitatea legislativă în UE. Raportul de astăzi
concluzionează că în prezent, niciuna dintre cele şapte ţări examinate nu
îndeplineşte toate condiţiile pentru adoptarea euro. Cu toate acestea trei
dintre aceste ţări, Bulgaria, Croaţia şi Suedia îndeplinesc toate criteriile
nominale de convergenţă, cu excepţia stabilităţii ratei de schimb. În acest
context apreciem munca depusă de autorităţile bulgare, de stabilizare a
mecanismului de schimb, pentru a grăbi îndeplinirea şi acestui criteriu. După
cum am spus, analizăm şi compatibilitatea legislaţiei naţionale, şi am
descoperit astăzi că Croaţia este singura ţară a cărei legislaţie este pe
deplin compatibilă, după cum prevede tratatul. Preşedintele Juncker a
specificat clar că UE doreşte să sprijine ţările în efortul pe care îl fac de a
se pregăti pentru zona euro, şi Comisia va discuta o propunere privind un nou
set de măsuri de susţinere, creat din perspectiva noului cadru multianual, care
îşi propune să cuprindă o facilitate dedicată convergenţei, cuprinzând
asistenţă tehnică şi financiară care să susţină statele membre în implementarea
reformelor, în drumul lor de aderare la zona euro.
Decizia finală privind aderarea
unei țări a UE la zona euro este luată de Consiliul UE, pe baza unei propuneri
din partea Comisiei și după consultarea Parlamentului European.