Comisia propune o strategie UE pentru Irak
Comisia Europeană face un pas către o nouă strategie pentru Irak.
Luana Pleşea, 16.01.2018, 12:04
Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate,
Federica Mogherini, şi Comisia Europeană au adoptat o comunicare comună prin
care propun o strategie UE pentru Irak pentru a aborda numeroasele provocări cu
care se confruntă ţara în urma înfrângerii teritoriale a Da’esh.
Strategia se concentrează pe acordarea de ajutor umanitar continuu Irakului
şi pe facilitarea stabilizării regiunilor eliberate de ocupaţia Da’esh, în
condiţiile în care trei milioane de irakieni strămutaţi încă nu se pot întoarce
acasă. De asemenea, încearcă să abordeze eforturile de reformă, reconstrucţie
şi reconciliere pe termen lung pe care Irakul trebuie să le urmărească pentru a
consolida pacea şi pentru a construi o ţară unită şi democratică, în care toţi
cetăţenii să se poată bucura pe deplin de drepturile lor.
Sprijinul UE se concentrează pe următoarele obiective strategice:
conservarea unităţii, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Irakului;
promovarea creşterii economice incluzive; consolidarea identităţii naţionale a
Irakului şi reconcilierea între diversele sale comunităţi; promovarea unui
sistem de justiţie independent; abordarea provocărilor legate de migraţie;
sprijinirea relaţiilor bune ale Irakului cu toţi vecinii săi.
Ultima strategie UE pentru Irak a fost
adoptată în martie 2015 ca parte a strategiei regionale pentru Siria şi Irak,
precum şi cu privire la ameninţarea ISIL/Da’esh. Astfel că era de la sine
înţeles că Uniunea trebuia să facă pasul următor. De altfel, la reuniunea din
decembrie a Consiliului Afaceri Externe, Federica Mogherini a făcut o trecere
în revistă a politicilor privind regiunile aflate în criză, precizând despre
Irak: Activitatea noastră de sprijinire a Irakului va
creşte în următoarele luni, în special pentru a ne asigura că relaţiile dintre
Bagdad şi proiectele lor de lege vor avea un ton cooperant în raport cu
comunităţile din Irak, iar ţara va reuşi să evite greşelile care s-au făcut în
trecut prin subestimarea problemelor care se dezvoltă apoi în ceva major, cu
care trebuie să ne confruntăm cu toţii.
În perioada 2014 – 2017, UE a condus eforturile internaţionale de ajutor
umanitar pentru criza din Irak, oferind finanţare globală în valoare de 650
milioane EUR pentru a răspunde crizei umanitare şi pentru a sprijini
stabilitatea şi dezvoltarea ţării. Doar în 2017, sprijinul general acordat de
Uniune Irakului a atins mai mult de 200 de milioane de euro, ca răspuns atât la
criza umanitară imediată, cât şi la nevoile de rezistenţă şi dezvoltare pe
termen lung.
Acţiunile propuse în comunicarea comună a Înaltului Reprezentant şi a Comisiei
vor fi discutate cu statele membre ale UE la Consiliul Afaceri Externe din 22
ianuarie şi cu Parlamentul European şi vor contribui la o nouă strategie a UE
pentru Irak.