CE despre egalitatea de gen
Anul acesta, tema aleasă de Comisia Europeană pentru Colocviul Anual privind Drepturile Fundamentale s-a referit la Drepturile femeilor în vremuri turbulente.
Ana-Maria Cononovici, 27.11.2017, 11:20
Anul acesta,
tema aleasă de Comisia Europeană pentru Colocviul Anual privind Drepturile
Fundamentale s-a referit la Drepturile
femeilor în vremuri turbulente. Şi asta pentru că, potrivit celui mai recent
Eurobarometru, dezideratul egalităţii de gen nu a fost încă atins în ţările
membre UE.
Într-o
declaraţie recentă, Vera Jourova, comisar european pentru Justiție, Consum și
Egalitate de Gen, menţiona: Cu toţii recunoaştem că egalitatea de gen
este un subiect crucial, peste tot, din Europa până în Stalele Unite, Canada şi
Japonia. Acesta a fost mesajul principal al întâlnirii G7. Şi cu toţii
recunoaştem că aceasta este în legătură directă cu dezvoltarea economică şi cu
sustenabilitatea. În Europa femeile sunt încă subreprezentate. Femeile sunt
încă subreprezentate pe piaţa muncii, cu numai 65%, la fel şi în poziţii
decizionale atât în politică, cât şi în afaceri, 20% sunt femei în comitete
directorale din companii publice şi numai 5% CEO (în poziţii de directori
executivi). Câştigurile femeilor sunt încă în medie mai mici decât ale
bărbaţilor din UE, iar violenţa împotriva femeilor e încă răspândită. Astăzi
prezentăm un plan de acţiune pentru 2018-2019, pentru a trata problema
diferenţei de câştiguri între genuri. Avem o diferenţă de 16%, în UE şi 39%
diferenţă în privinţa pensiilor. Şi nu am văzut vreun progres marcant în
ultimii 10 ani. Diferenţele acestea semnificative nu s-au redus în ciuda multor
eforturi.
Vera Jourova a îndemnat la introducerea politicilor privind egalitatea de gen în celelalte
politici, de buget, de ocrotirea sănătăţii, de combaterea alcolismului şi de transport.
O economie puternică nu este
garanţia eliminării diferenţelor salariale dintre femei şi bărbaţi, a mai spus
comisarul european. În schimb transparenţa salarizării poate contribui în acest
sens. Planul de acţiune propus are în vedere: scoaterea femeilor din sectoarele
tradiţionale, accentuarea rolului crucial al modelelor, dar şi cooptarea bărbaţilor
în acţiuni pentru combaterea inegalităţii de gen.
Comisia îşi
propune măsuri concrete pentru a pune capăt diferenţelor de salarizare dintre
bărbaţi şi femei, printr-un plan de acţiune ce urmează să fie aplicat din
prezent până în 2019, la încheiere de mandat.