Autoritatea Europeană a Muncii
Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord provizoriu cu privire la propunerea Comisiei de înființare a unei Autorități Europene a Muncii.
Luana Pleşea, 05.03.2019, 12:07
Comisia Europeană, Parlamentul European și
Consiliul au ajuns la un acord provizoriu cu privire la propunerea Comisiei de
înființare a unei Autorități Europene a Muncii.
Aproximativ
17 milioane de cetățeni europeni locuiesc sau muncesc în prezent în alt stat
membru – de două ori mai mult decât cu zece ani în urmă. UE a elaborat un
corpus legislativ substanțial care reglementează diferite aspecte ale
mobilității, inclusiv detașarea lucrătorilor și coordonarea securității
sociale. Cu toate acestea, complexitatea aplicării efective și consecvente a
normelor UE în statele membre necesită o cooperare și schimburi structurate
între autoritățile naționale competente. Este nevoie, de asemenea, de resurse
pentru activități comune, precum organizarea de inspecții comune sau pregătirea
personalului național pentru a se ocupa de cazurile transfrontaliere.
Pentru a
aborda aceste aspecte, Autoritatea Europeană a Muncii – propusă de Comisie în
martie 2018 – va îndeplini următoarele sarcini: va sprijini statele membre la
furnizarea de informații și servicii pentru cetățeni și întreprinderi; va
facilita cooperarea și schimburile de informații dintre statele membre și a le
va sprijini prin inspecții concertate și comune, în scopul de a lupta împotriva
abuzurilor, a fraudei și a muncii nedeclarate; va juca un rol de mediere între
statele membre în caz de litigii.
Comisarul
pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea
forței de muncă, Marianne Thyssen:
Am muncit foarte mult ca să revizuim normele
care reglementează mobilitatea pe piaţa muncii, pentru a le face clare,
echitabile şi eficiente. Autoritatea Europeană a Muncii va sprijini statele
membre în implementarea şi punerea în aplicare a normelor. Ea se va afla acolo
pentru a informa cetăţenii şi întreprinderile în legătură cu drepturile şi
obligaţiile lor. Se va afla acolo când statele membre vor solicita unul altuia
informaţii pentru aplicarea legislaţiei sau pentru a verifica în ce direcţie se
îndreaptă lucrurile, în acord cu normele. Aceste lucruri se vor realiza mult
mai uşor decât în trecut, pentru că vom avea ofiţeri de legătură din diferite
state membre care vor lucra împreună în cadrul acestei agenţii operaţionale şi
asta va crea, de asemenea, o cultură total nouă. Dar Autoritatea Europeană a
Muncii se va afla, de asemenea, acolo atunci când statele membre vor simţi
nevoia să organizeze inspecţii care vor trece dincolo de graniţele naţionale.
Autoritatea
Europeană a Muncii va avea responsabilitatea de a sprijini rețeaua de servicii
europene pentru ocuparea forței de muncă (EURES) și va prelua și consolida
activitățile platformei europene pentru intensificarea cooperării în materie de
combatere a muncii nedeclarate.
Activitățile
sale se vor referi la normele privind mobilitatea forței de muncă și la
detașarea lucrătorilor, la coordonarea securității sociale și a legislației
specifice din sectorul transportului rutier.