Apă potabilă mai sigură pentru toţi europenii
Comisia Europeană ia măsuri pentru îmbunătăţire accesului la apă potabilă de calitate mai bună al tuturor cetăţenilor.
Luana Pleşea, 05.02.2018, 18:42
Comisia Europeană ia măsuri pentru îmbunătăţire accesului la apă potabilă de calitate mai bună al tuturor cetăţenilor. Ca răspuns la prima iniţiativă cetăţenească europeană de succes, “Right2Water”, care a reunit 1,6 milioane de semnături în sprijinul îmbunătăţirii accesului la apă potabilă sigură pentru toţi europenii, Comisia Europeană a propus revizuirea Directivei europene privind apa potabilă.
Prim-vicepreşedintele Comisiei, Frans Timmermans, a explicat: “Ceea ce vă prezentăm astăzi este o propunere care reprezintă o combinaţie pozitivă de succes între iniţiativa cetăţenească europeană şi o mai bună abordare a legislaţiei noastre. Este, de asemenea, parte a implementării de către noi a Pilonului European al Drepturilor Sociale care stabileşte foarte clar că fiecare are dreptul la acces la serviciile esenţiale de bună calitate, inclusiv la apă. UE s-a angajat să asigure accesul la apă curată prin obiectivele sale de dezvoltare durabilă. Această importanţă a accesului la apă potabilă nu ar trebui să fie subestimată. Se apreciază că 23 de milioane de oameni în UE nu sunt conectaţi la sistemul public de alimentare cu apă din diferite motive. Şi ultimul meu motiv pentru a face asta este că ne ajută să abordăm concret strategia cu privire la materialele plastice pe care am anunţat-o în urmă cu două săptămâni. Crescând încrederea cetăţenilor în siguranţa apei de la robinet, putem contribui semnificativ la reducerea folosirii sticlelor din plastic. Se estimează că o mai bună calitate a apei poate reduce consumul de sticle de plastic cu până la 17 procente. Prin urmare, se reduce şi cantitatea de obiecte de plastic de unică folosinţă pe care le producem şi le aruncăm”.
Noile norme au în vedere, printre altele, îmbunătăţirea accesului la apă potabilă pentru toţi cetăţenii şi, în special, pentru grupurile vulnerabile şi marginalizate, de exemplu prin instalarea, în spaţiile publice, a unor echipamente care să permită acest acces, lansarea unor campanii de informare a cetăţenilor cu privire la calitatea apei pe care o beau şi încurajarea administraţiilor şi clădirilor publice să ofere acces la apă potabilă. O altă normă prevede acces uşor şi comod pentru utilizatori, inclusiv online, la informaţii despre calitatea apei potabile şi aprovizionarea cu apă potabilă în zonele în care locuiesc, sporind astfel încrederea în apa de robinet.
Potrivit comisarului european pentru politica regională, Corina Creţu, în perioada 2007-2013, în România au fost investite din fonduri europene aproximativ 2,4 miliarde de euro în infrastructura relevantă, 287 de localităţi beneficiind de fonduri pentru reabilitarea sau extinderea infrastructurii atât de alimentare, cât şi de tratare a apei. Iar pentru perioada 2014-2020, sunt alocate 2,7 miliarde de euro pentru acest sector.