Acordul nuclear cu Iranul
În 2015, membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate ONU plus Germania şi Uniunea Europeană încheiau cu Iranul un acord privitor la programul nuclear al regimului de la Teheran.
Steliu Lambru, 09.01.2019, 10:50
În 2015, membrii
permanenţi ai Consiliului de Securitate ONU plus Germania şi Uniunea Europeană încheiau
cu Iranul un acord privitor la programul nuclear al regimului de la Teheran.
Planul de acţiune prevedea capacitatea de creştere a arsenalului nuclear
iranian, extinderea facilităţilor nucleare, convertirea celor existente în
scopuri civile, capacitatea de producţie a combustibilului nuclar. Iranul şi
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică au căzut de acord şi asupra unui
program de monitorizare şi a unui pachet de sancţiuni în cazul în care punctele
prevăzute în plan nu vor fi respectate. În schimb, Uniunea Europeană va ridica
total sancţiunile impuse Iranului şi SUA le va ridica pe cele legate de
programul nuclear iranian.
Însă în luna mai
2018, preşedintele american Donald Trump a forţat retragerea SUA din acord
denunţând slabiciunea acestuia. În timp ce ţările europene semnatare Marea
Britanie, Franţa şi Germania au regretat decizia americană, Uniunea Europeană a
continuat să urmărească planul de acţiune. În acest sens, în aceeaşi lună mai
2018 a anunţat că sancţiunile americane împotriva Iranului nu vor avea efect în
spaţiul comun. În acelaşi timp, executivul european a încurajat investiţiile
europene în republica islamică.
La iniţiativa
Înaltului reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă Federica
Mogherini, în decembrie 2018 blocul comunitar a conceput un sistem de a
facilita comerţul non-dolar cu Iranul. Acest sistem denumit vehicul special intenţionează să păstreze
beneficii economice pentru Iran şi să încurajeze progresul acordului.
Maja
Kocijancic, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a spus că vehiculul
special pe care Uniunea Europeană l-a gândit pentru o relaţie corectă cu Iranul
este o iniţiativă a tuturor statelor membre ale blocului comunitar şi asumat de
toţi cei implicaţi: Acesta este cuvântul de
ordine folosit de statele membre. În conformitate cu informaţiile pe care le
avem, procesul continuă şi avansează bine. Acesta este o parte a unui efort mai
larg al Uniunii Europene de a păstra acordul atât timp cât Iranul va continua
să-şi respecte angajamentele legate de programul nuclear. Credem că vehiculul
special va lua fiinţă în săptămânile următoare ca mod de a proteja şi promova
afacerile legitime cu Iranul. Acesta este angajamentul întregii Uniuni Europene
nu numai al Comisiei, este în mod real o poziţie unită a întregii Europe. Este
de asemenea un mesaj politic trimis de întreaga Uniune Europeană, de statele
membre direct implicate.
În următoarele
săptămâni este aşteptat ca vehiculul special să fie articulat, deşi detaliile
încă se discută.