Viitorul cadru temporar privind ajutoarele de stat
Comisia Europeană a prelungit până la 30 iunie 2022 Cadrul temporar privind ajutoarele de stat pentru a sprijini redresarea economică în contextul pandemiei de coronavirus.
Gabriela Mitrovici, 24.11.2021, 08:40
Având în vedere redresarea economică observată, Comisia a adoptat o prelungire cu încă șase luni a cadrului temporar care ar fi urmat să expire la 31 decembrie 2021. Acest lucru va permite statelor membre ca, acolo unde este necesar, să își prelungească schemele de sprijin și să se asigure că întreprinderile încă afectate de criză nu vor fi private brusc de sprijinul de care au nevoie.
În plus, Comisia a introdus o serie de ajustări specifice, printre care se numără două noi instrumente menite să contribuie la redresarea economiei europene într-un mod rezilient și durabil.
Este vorba, în primul rând, de măsuri de sprijin pentru investiții, care să ajute la remedierea deficitului de investiții cauzat de criză. Statele membre pot crea stimulente pentru ca întreprinderile să realizeze investiții și pot utiliza acest instrument pentru a accelera tranziția verde și cea digitală. Măsura include garanții pentru evitarea denaturărilor nejustificate ale concurenței. De exemplu, stimulentele ar trebui să vizeze un grup larg de beneficiari și ajutoarele să fie întrun cuantum limitat. Statele membre pot folosi acest instrument până la 31 decembrie 2022.
Al doilea nou instrument îl constituie măsuri de sprijin pentru solvabilitate pentru a mobiliza fonduri private care să fie puse la dispoziție pentru investiții în întreprinderile mici și mijlocii, inclusiv în întreprinderile nou-înființate și în cele mici cu capitalizare medie. Statele membre pot acorda garanții intermediarilor privați, creându-le stimulente pentru a investi în aceste tipuri de întreprinderi și a le oferi un acces mai ușor la finanțare prin capitaluri proprii. Acest instrument este deosebit de relevant având în vedere creșterea nivelului de îndatorare a întreprinderilor în timpul crizei. Statele membre pot folosi acest instrument până la 31 decembrie 2023.
Comisia a mai prelungit până la 30 iunie 2023 posibilitatea, acordată în temeiul cadrului temporar, ca statele membre să convertească instrumente rambursabile (de exemplu, garanții, împrumuturi, avansuri rambursabile) în alte forme de ajutor, cum ar fi granturile directe.