UE își intensifică eforturile de combatere a dezinformării legate de Covid-19
Uniunea Europeană își intensifică eforturile de combatere a dezinformării legate de pandemia de coronavirus, în condițiile în care o parte dintre narațiunile false o vizează și sunt menite să o destabilizeze.
Cătălin Gomboș, 17.06.2020, 10:02
Valul de dezinformare care a însoțit pandemia de coronavirus a fost descris drept unul fără precedent, o adevărată infodemie care s-a răspândit în principal prin intermediul rețelelor de socializare, ceea ce nu înseamnă, însă, că nu au fost utilizate și altfel de mijloace, inclusiv mass-media tradițională, iar în acest caz EU vs. Disinformation, un program lansat în 2015 de Serviciul European de Acțiune Externă pentru a combate dezinformările Rusiei, a constatat că mass-media pro-Kremlin a fost implicată în răspândirea dezinformărilor legate de pandemia. Serviciul European de Acțiune Externă constata că nu mai puțin de 550 de astfel de narațiuni au fost răspândite de surse pro-Kremlin. Narațiunile sunt menite să exploateze anxietățile generate de pandemie și de izolare și duc la confuzie și neîncredere în autorități, ceea ce în cele din urmă subminează nu doar societățile europene ci și eforturile autorităților sanitare.
Șeful diplomației europene, Josep Borrell: Pandemia de coronavirus a fost însoțită de o infodemie masivă. Am fost martori la un val de informații false și menite să inducă în eroare, înșelătorii și teorii ale conspirației, precum și operațiuni de influențare țintite ale unor actori externi. O parte dintre acestea sunt menite să facă rău Uniunii Europene și statelor membre și se încearcă, prin ele, subminarea democrațiilor noastre, a credibilitătii Uniunii Europene și a autorităților naționale.
Mai mult, dezinformarea în perioada coronavirusului poate ucide. Informații eronate privind sănătatea, fraudarea consumatorilor, infracțiuni informatice sau campanii țintite de dezinformare ale unor actori externi prezintă câteva riscuri potențiale pentru cetățenii noștri, sănătatea lor și încrederea lor în instituțiile publice.
Printre marile narațiuni false răspândite de la debutul pandemiei sunt cele care trimit la teorii ale conspirației, între care cea că miliardarul Bill Gates și UE ar fi în spatele coronavirusului pentru a impune un sistem global de supraveghere prin intermediul vaccinării. Alte narațiuni spun că măsuri de prevenție, cum ar fi purtarea măștilor, sunt inutile, că în UE ar fi o penurie alimentară, că închiderea granițelor e definitivă, ceea ce înseamnă sfârșitul Uniunii Europene, sau că restricțiile și măsurile de distanțare socială semnifică sfârșitul democrațiilor europene și abandonarea valorilor liberale.