Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Stadiul negocierilor Brexit

Comisia Europeană pregăteşte o listă cu măsuri ce trebuie luate de urgenţă dacă devine ''probabil'' scenariul cu absenţa unui acord privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Stadiul negocierilor Brexit
Stadiul negocierilor Brexit

, 14.11.2018, 12:11

Comisia Europeană pregăteşte o listă cu măsuri ce trebuie luate de urgenţă dacă devine ”probabil” scenariul cu absenţa unui acord privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Progresele şi problemele negocierilor au fost dezbătute la Consiliul Afaceri Generale.

Uniunea Europeană şi Londra încă nu au ajuns la un acord asupra modalităţii în care Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord va părăsi blocul comunitar, dar negocierile între cele două părţi continuă, a anunţat negociatorul-şef al Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier. El i-a informat pe miniștrii celor 27 de state membre cu privire la stadiul în care s-a ajuns în urma discuţiilor din ultimele săptămâni.

În cursul reuniunii, miniștrii au reiterat că toate cele 27 de state care vor rămâne doresc menţinerea unităţii forului comunitar şi au subliniat necesitatea de a continua, la toate nivelurile, lucrările privind pregătirile pentru fiecare scenariu de BREXIT posibil. Miniştrii au confirmat încă o dată că au încredere în Michel Barnier ‘în aceste etape finale ale negocierilor’ – a declarat Gernot Blümel, ministrul austriac al afacerilor europene, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii: Suntem cu siguranţă într-un moment crucial, dar deocamdată nu s-a avansat suficient pentru a convoca un alt Consiliu. Comparativ cu negocierile precedente, s-au făcut progrese considerabile pe parcursul preşedinţiilor bulgare şi austriece. Toate statele membre recunosc asta. Am făcut mulţi paşi înainte, dar încă nu putem şti când se vor finaliza aceste negocieri. Sper că în 2019, dar este prea devreme să spun asta.


Frontiera irlandeză constituie unul dintre principalele obstacole în calea unui acord între Londra şi Uniunea Europeană, şi nici una dintre părţi nu doreşte reintroducerea unei frontiere fizice în insula Irlanda, de teama de a nu compromite acordurile de pace care au pus capăt unei perioade de aproape trei decenii de violenţe comunitare în Irlanda de Nord.

Uniunea Europeană doreşte ca, după ce Marea Britanie părăseşte blocul comunitar, provincia Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală şi în piaţa unică europene. Această variantă ar crea însă o divizare între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, lucru inacceptabil pentru Londra, care consideră că astfel s-ar compromite integritatea teritorială a ţării.

În cazul în care acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană nu stabileşte o altă dată sau dacă, în conformitate cu articolul 50 din Tratatul de la Lisabona şi de comun acord cu Londra, Consiliul European nu hotărăşte în unanimitate că tratatele încetează să se aplice de la o dată ulterioară, ansamblul dreptului primar şi secundar al Uniunii Europene va înceta să se aplice Regatului Unit începând cu 30 martie 2019, ora 00:00, moment în care Regatul Unit va deveni o ţară terţă.


Ursula von der Leyen (Foto: ©European Union, 2025 Source: EC - Audiovisual Service Photographer: Dati Bendo)
Europa la zi vineri, 11 aprilie 2025

Țările UE aprobă propunerea privind taxele împotriva SUA

Acum câteva zile, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, atrăgea atenția asupra prejudiciilor economice provocate de tarifele...

Țările UE aprobă propunerea privind taxele împotriva SUA
Banca Europeană de Investiții (BEI) Foto: ©EIB / Photographer Oscar Romero
Europa la zi joi, 10 aprilie 2025

Oraşele europene intenționează să sprijine acțiunile climatice și infrastructura socială

Autoritățile locale sunt în prima linie a unora dintre cele mai mari provocări de astăzi – schimbările climatice, locuințe la prețuri...

Oraşele europene intenționează să sprijine acțiunile climatice și infrastructura socială
Parlamentul European (Sursa foto: Endzeiter / pixabay.com)
Europa la zi miercuri, 09 aprilie 2025

Raport privind drepturile omului și democrația în lume pentru 2024

Într-un raport privind drepturile omului și democrația în lume, Parlamentul European avertizează cu privire la deteriorarea situației globale a...

Raport privind drepturile omului și democrația în lume pentru 2024
Kaja Kallas (Photographer: Philippe BUISSIN Copyright: © European Union 2024 - Source : EP)
Europa la zi marți, 08 aprilie 2025

Uniunea Europeană trebuie să apere în continuare democrația

Asistăm la numeroase încălcări ale legislației internaționale, la erodarea democrației și implicit a drepturilor omului, la pași făcuți...

Uniunea Europeană trebuie să apere în continuare democrația
Europa la zi luni, 07 aprilie 2025

Au fost anunțate câștigătoarele premiului UE 2025 pentru femei inovatoare

Femeile care promovează inovarea și spiritul antreprenorial din întreaga Europă sunt premiate, în fiecare an, de executivul comunitar, la trei...

Au fost anunțate câștigătoarele premiului UE 2025 pentru femei inovatoare
Europa la zi vineri, 04 aprilie 2025

“ProtectEU”, noua strategie europeană de securitate internă

Prin noua strategie a Comisiei Europene “ProtectEU”, în traducere “ProtejeazăUE” , Uniunea Europeană vrea să-și protejeze cetățenii,...

“ProtectEU”, noua strategie europeană de securitate internă
Europa la zi joi, 03 aprilie 2025

Noi proiecte pentru sprijinirea reformelor în statele membre

Vom vorbi pentru început despre Instrumentul de asistență tehnică al Comisiei, care oferă sprijin statelor membre pentru a le ajuta să...

Noi proiecte pentru sprijinirea reformelor în statele membre
Europa la zi miercuri, 02 aprilie 2025

Investiții în inteligența artificială, securitatea cibernetică și competențele digitale

Comisia va aloca 1,3 miliarde de EUR pentru implementarea tehnologiilor critice care sunt importante din punct de vedere strategic pentru viitorul...

Investiții în inteligența artificială, securitatea cibernetică și competențele digitale

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company