Propunere: creşterea sprijinului pentru refugiații din Iordania, Liban și Turcia
Comisia Europeană propune creşterea sprijinului financiar acordat refugiaților și comunităților gazdă, ca răspuns la criza din Siria, cu 585 de milioane de euro. Iniţiativa urmează să ajungă la Parlamentul European și la Consiliu pentru aprobare.
Arina Petrovici-Matei, 09.06.2020, 09:45
100 de milioane de euro vor merge în Iordania și Liban, care găzduiesc cel mai mare număr de refugiați pe cap de locuitor din lume. 485 milioane de euro vor sprijini, anul acesta, refugiații din Turcia, unde vor continua cele două programe umanitare-pilot ale Uniunii Europene.
Comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, a amintit că Uniunea Europeană a susținut constant mulți ani refugiații din Turcia, Liban și Iordania. Însă – a mai spus el -, întrucât coronavirusul îi amenință pe cei mai vulnerabili, europenii nu pot pune capăt programelor de asistență care salvează vieţi. Suportul umanitar al Uniunii Europene va ajuta copiii să urmeze cursurile și va sprijini familiile aflate în nevoie – a mai spus oficialul european.
La rândul său, comisarul pentru vecinătate și extindere, Oliver Várhelyi, a subliniat că Uniunea Europeană continuă să arate solidaritate cu țările partenere Iordania, Libanul și Turcia, precum și cu refugiații pe care îi găzduiesc. Fără a se pune capăt imediat crizei siriene, care continuă să amenințe regiunea, este în interesul Uniunii să crească sprijinul financiar pentru a consolida rezistența refugiaților și a comunităților locale care îi găzduiesc, în special în contextul actual al pandemiei.
În ce priveşte Turcia, finanțarea umanitară a Uniunii Europene pentru organizațiile partenere va contribui la extinderea a două proiecte stabilite până la sfârșitul anului viitor. Prin intermediul programului Reţeaua de Securitate Socială de Urgență, Uniunea Europeană oferă asistență financiară lunară pentru mai mult de un milion 700 de mii de refugiați. Iar proiectul Transferurile Condiționate de Numerar pentru Educație sprijină peste 600.000 de copii refugiați să frecventeze în mod regulat școala. Suma deblocată acum va ajuta la extinderea celor două programe până la sfârșitul anului viitor.
Din 2011 şi până în prezent, Uniunea Europeană și statele sale membre au mobilizat peste 20 de miliarde de euro pentru a răspunde crizei din Siria.