Este liber la cumpărături în Uniunea Europeană. De la începutul săptămânii, clienţii magazinelor online nu vor mai fi discriminaţi în funcţie de naționalitate sau țara de reședință.
Bruxelles-ul a găzduit Colocviul Anual privind Drepturile Fundamentale, tema din 2018 fiind Democraţia în Uniunea Europeană.
Miniștrii de finanțe ai statelor care au EURO au căzut de acord asupra mai multor reforme menite să protejeze și să întărească, pe viitor, moneda unică europeană.
În mai puţin de 4 luni, Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană, însă va urma o perioadă de tranziţie de 2 ani în care să fie definitivată natura relaţiilor ce vor exista ulterior între britanici şi blocul european.
Uniunea Europeană își propune să își extindă activitățile din domeniul spațial. Din acest motiv va reuni toate inițiativele într-un singur program și propune un buget de 16 miliarde de euro în viitorul cadru financiar multianual.
Proiectul de acord privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost aprobat de liderii celor 27 de state care rămân în Uniune, ceea ce nu garantează, însă, că Brexitul va fi reglementat de acest document.
Cooperarea Structurată Permanentă (PESCO) decide să finanţeze, să dezvolte şi să relanseze apărarea europeană. 17 noi proiecte au fost recent adoptate oficial de cele 25 de state membre ale PESCO.
Uniunea Europeană ia măsuri de protecție în fața investițiilor străine ostile, care ar putea să îi pună în pericol securitatea sau sectoarele strategice ale economiei.
România trebuie să respecte recomandările cuprinse în Mecanismul de Cooperare şi Verificare, a spus comisarul european pentru justiţie Vera Jourova, în vizita făcută săptămâna trecută la Bucureşti.
Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a declarat, miercuri, la Bucureşti, că se doreşte ca preşedinţia română la Consiliul Uniunii Europene de anul viitor să fie un succes nu doar pentru România, ci pentru întreaga Uniune.
Parlamentul European a votat în favoarea constituirii unui Cod European al Comunicațiilor Electronice și a unui organism european de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice, propus de Comisia Europeană în septembrie 2016...
Republica Moldova a înregistrat regrese în ceea ce privește respectarea standardelor democratice și a devenit un stat capturat de oligarhi, se arată în ultimul raport al Parlamentului European...
Miniştrii afacerilor europene din statele membre ale Uniunii, reuniţi ieri la Bruxelles, şi-au exprimat sprijinul pentru acordul care stabileşte termenii retragerii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din blocul comunitar.
Este Săptămâna Drepturilor Omului la Parlamentul European. Un eveniment prin care legislativul comunitar marchează 70 de ani de la adoptarea de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului
Comisia Europeană a dat publicităţii previziunile economice de toamnă, pentru statele membre ale blocului comunitar.