Ghid de bune practici pentru păduri sigure
Comisia Europeană a publicat un ghid de bune practici pentru a facilita o mai bună înțelegere a prevenirii incendiilor de vegetație și pentru răspunsuri eficiente.
Gabriela Mitrovici, 24.03.2021, 11:47
Ghidul publicat de Comisie, în această săptămână, face trimitere la măsuri de prevenire care pot fi luate prin guvernare, planificarea și gestionarea pădurilor și subliniază modul în care statele membre pot accesa fonduri europene pentru creşterea rezilienței la incendii, colaborând la nivel european.
Impactul incendiilor asupra oamenilor și naturii a crescut în ultima perioadă, arată executivul european într-un comunicat.Noile orientări analizează factorii interconentacți și oferă o imagine de ansamblu asupra principiilor și experiențelor existene privind gestionarea peisajelor și pădurilor care pot salva vieți.Pădurile reprezintă un element importat pentru biodiversitate, climă și circuitul apei în natură, furnizarea de alimente, medicamente și materii prime, stocarea carbonului, stabilizarea solului și purificarea aerului și a apei.
Comisia Europeană a propus prin Pactul Ecologic European o nouă strategie pentru păduri pentru acest an pentru a asigura o împădurire eficientă, dar și pentru a conserva și reface pădurile existente în Europa.Acest lucru va contribui la reducerea incidenței incendiilor. Prin Strategia pentru biodiversitate până în 2030, Uniunea dorește să se asigure că statele membre sunt echipate corespunzător pentru a preveni și răspunde incendiilor de amploare, care afectează considerabil biodiversitatea pădurilor.De asemenea, strategia privind adaptarea la schimbările climatice pune accentul pe nevoia de a consolida reziliența pădurilor și include mai multe acțiuni pentru a sprijini acest obiectiv.
Riscurile de incendiu pot fi abordate cu succes printr-o mai bună gestionare și planificare a utilizării terenurilor. Combaterea riscurilor de incendiu necesită o analiză a gestionării terenurilor pentru a asigura că structura și compoziția pădurilor, zonelor de arbuști și a altor terenuri de vegetație sunt mai reziliente împotriva incendiilor.
Cetățenii trebuie, de asemenea, să fie informați și educați cu privire la incendiile scăpate de sub control.