Acordul UE-Mercosur a fost finalizat
Comisia Europeană a finalizat un acord de comerţ liber cu blocul Mercosur al statelor sud-americane. Conform acordului, Uruguay, Brazilia, Argentina şi Paraguay vor reduce tarifele şi va fi creată una dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume. Preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a calificat acordul drept „un jalon istoric”.
Arina Petrovici-Matei, 09.12.2024, 11:40
„Aceasta este o zi bună pentru Mercosur, pentru Europa şi un moment de referinţă pentru viitorul nostru comun” – a afirmat şefa Executivului de la Bruxelles, Ursula von der Leyen.
„O întreagă generaţie şi-a dedicat efortul, viziunea şi hotărârea de a aduce la viaţă acest acord. Să ne asigurăm că acest acord îşi va îndeplini promisiunile şi va servi generaţiilor următoare” – a subliniat von der Leyen, cu prilejul celui de-al 65-lea summit al blocului latino-american.
Sub influenţa Braziliei, de partea sud-americană, şi a Germaniei şi Spaniei de cea europeană, cele două blocuri şi-au dorit să finalizeze discuţiile înainte de venirea, în ianuarie, a lui Donald Trump la Casa Albă, care a ameninţat în mai multe rânduri cu creşterea taxelor vamale. Însă, la Paris, o sursă diplomatică a declarat pentru France Presse, că „în acest stadiu, este o finalizare a discuţiilor la nivel de negociatori”, „nu este vorba nici despre semnarea, nici despre încheierea acordului” , faţă de care şi-au exprimat opoziţia Franţa, Polonia şi Italia. Iar aceste trei ţări nu sunt singure, întrucât Austria şi Olanda şi-au exprimat deja reticenţele.
În Europa, susţinătorii acordului subliniază nevoia unor debuşee pentru exportatori şi necesitatea de a nu lăsa cale liberă Chinei, rival cu care relaţiile comerciale s-au tensionat considerabil. Acordul ar permite Uniunii Europene, deja primul partener comercial al Mercosur, să exporte mai uşor maşini şi produse farmaceutice, printre altele. De cealaltă parte, acesta le-ar permite ţărilor sud-americane să exporte în Europa carne, zahăr, orez, miere sau soia.
Însă numeroase ONG-uri şi militanţi de stânga susţin că formarea acestei mari zone de liber schimb ar accelera despădurirea în Amazonia şi ar agrava criza climatică crescând emisiile de gaze cu efect de seră. Greenpeace denunţă un text dezastruos pentru mediu, sacrificat pentru a privilegia profiturile companiilor. La rândul lor, agricultorii francezi se tem de o concurenţă neloială a produselor sud-americane, în special braziliene, şi şi-au înmulţit protestele.
Proiectul de tratat, discutat din 1999, vizează suprimarea majorităţii taxelor vamale între Uniunea Europeană şi Mercosur pentru a crea o piaţă uriaşă de peste 700 de milioane de consumatori.