Relaţia transatlantică – Ce poate face Uniunea Europeană?
Relația de cooperare dintre Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană poate suferi transformări esențiale după anul electoral 2024.
Mihaela Ioncelescu, 25.10.2024, 18:11
Relația de cooperare dintre Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană poate suferi transformări esențiale după anul electoral 2024. Statele Unite reprezintă partenerul firesc al Uniunii Europene, atât din punct de vedere economic cât mai ales sub aspectul politic. Rezultatul cursei electorale în care sunt angajați republicanul Donald Trump democrata Kamala Harris, este aproape imposibil de prevăzut, iar din cancelariile europene răzbat anumite temeri pentru viitor.
Principalele întrebări se referă la modul în care continua relațiile instituționale între Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană și cum trebuie să se pregătească Europa pentru oricare ar fi rezultatul alegerilor preziențiale din SUA.
Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, consideră că o eventuală ruptură între SUA și Uniunea Europeană este neconceput, astfel că se impune dialogul cu ambii candidați la președinția SUA. Primul mandat al lui Donald Trump este motivul temerilor în ceea ce privește politica externă și eventualele măsuri protecționiste ale candidatului republican.
Ileana Rotaru, conferențiar universitar în cadrul Facultății de Științe Poltice, Filosofie și Științe ale Comunicării, Universitatea de Vest din Timișoara consideră că funcționarea Alianței Nord-Atlantice nu este periclitată, însă Ucraina în continuare un subiect delicat.