Uniunea Europeană trebuie să își actualizeze legislația privind ca transportul maritim al animalelor vii să fie cât mai puțin dăunător pentru acestea.
Politica europeană în domeniul sportului trebuie să fie în conexiune și cu celelalte aspecte ale vieții omului european.
Centrul Comun de Cercetare al Comisiei a prezentat a 21-a ediție a Raportului său anual privind incendiile forestiere din Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, pentru anul 2020.
Maria Grapini, europarlamentar, ne-a explicat de ce s-a simţit nevoia reanalizării normelor UE privind combaterea terorismului, norme cuprinse în Directiva 2017/541.
Uniunea Europeană și Armenia au semnat un acord privind crearea unui spațiu aerian comun, pe baza unor standarde comune ridicate în domeniul siguranței și securității aviației și al managementului traficului aerian.
Care este nivelul actual de educație al tinerei generații cu privire la problemele mediului înconjurător? În ce măsură înțeleg tinerii cauzele și efectele schimbărilor climatice?
Platformele online au adus plus-valoare, dar în același timp există și multe vulnerabilități.
Provocările din ultima perioadă au determinat Comisia Europeană să lanseze un plan de urgență pentru ca europenii să nu sufere din cauza lipsei de alimente.
Eurodeputaţii aprobă noi norme de raportare privind o mai mare transparenta fiscala a multinaţionalelor în UE. Companiile și filialele acestora cu venituri anuale de peste 750 de milioane euro, care își desfășoară activitatea în mai multe țări ale UE.
Șefa executivului comunitar Ursula von der Leyen a primit o prestigioasă recunoaștere a activității sale în menținerea relațiilor euroatlantice. Este vorba de premiul acordat de organizația americană Atlantic Coucil.
Uniunea Europeană și rețeaua Breakthrough Energy au încheiat un parteneriat pentru a încuraja investițiile în tehnologiile prietenoase cu mediul, care vor face posibil ca economia să fie neutră din punct de vedere climatic.
În urma anunțului făcut de președinta von der Leyen în discursul său din 2021 privind starea Uniunii, Comisia a adoptat propunerea sa oficială pentru desemnarea anului 2022 drept Anul European al Tineretului.
Negociatorii Parlamentului European şi cei ai guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene au convenit, după discuţii încheiate în cursul nopţii de luni spre marţi, bugetul pe 2022 al Uniunii, care se va cifra la 169,5 miliarde de euro.
Deputatul european Siegfried Mureșan i-a cerut președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să ia în considerare utilizarea Bugetului Uniunii Europene pentru sprijinirea țărilor membre în gestionarea crizei prețurilor la energie.
Comisia Europeană a adoptat în octombrie o serie de măsuri pentru a îmbunătăţi securitatea cibernetică a dispozitivelor fără fir disponibile pe piaţa europeană.