RRI Live!

Listen to Radio Romania International Live

Românii şi Comuna din Paris

Doctrina politică creştin-democrată are în România o istorie scurtă, caracterizată mai degrabă prin perioade mari de absenţă şi printr-o asumare redusă de către electorat a valorilor sale.

, 02.05.2011, 17:58


Doctrina politică creştin-democrată are în România o istorie scurtă, caracterizată mai degrabă prin perioade mari de absenţă şi printr-o asumare redusă de către electorat a valorilor sale. Pentru aceasta există mai multe explicaţii. Prima este că democraţia creştină are puternice rădăcini în spaţiul catolic, occidental, unde a şi apărut în ultimul sfert al secolului al 19-lea, iar România este o ţară majoritar ortodoxă. A doua explicaţie este că regimul comunist a anihilat creştin-democraţia ca ofertă politică şi societală după 1945, aşa cum a făcut cu toate celelalte doctrine. Iar a treia ţine de reconstruirea politicii după 1989, când opţiunile politice şi cele economice s-au îndreptat mai degrabă către protecţia socială şi implicarea puternică a statului în societate. În România, dispariţia conservatorismului politic după 1918 a lăsat locul liber mai degrabă partidelor populiste, creştin-democraţia constituindu-se relativ târziu ca ofertă de centru-dreapta a Partidului Naţional Ţărănesc, format în 1926.





Academicianul Gabriel Ţepelea are 95 de ani şi a fost condamnat de regimul comunist, ca membru PNŢ, la 6 ani de închisoare pentru uneltire contra ordinii sociale. În 2003, el mărturisea Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română că a fost printre cei care au făcut ca democraţia-creştină să însemne renaşterea României după 1945: ”Orientarea creştin-democrată a PNŢ-CD datează încă din anii 1930-’38, când liderii partidului, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, au sintetizat gândirea politică în patru puncte: patriotism luminat, democraţie autentică, morală creştină şi dreptate socială. Generaţiile mai noi nu au făcut decât să accentueze cele două sintagme, morala creştină şi democraţia adevărată, în condiţiile dramatice de după cel de-al doilea război mondial. În 1947, tineretul naţional-ţărănesc a organizat, prin mine, la Ateneul Român, un ciclu de conferinţe pe aceste teme, sub egida ”problemele timpului.” Conferinţele au fost publicate atunci, dar în urma desfiinţării partidului în iulie 1947, broşurile au figurat în cataloagele bibliotecilor la fondul special, adică accesibil doar celor cu aprobare specială. Acest început de democraţie creştină, vizat de tineretul acelor vremi, a stat la baza înscrierii PNŢ de către Corneliu Coposu, în 1987, în Internaţionala Creştin Democrată.”





Tinerii ţărănişti au trecut la lucru şi au publicat broşuri de doctrină creştin-democrată. Ion Miclea scria ”Elemente de politică creştină”, Coriolan Gheţea se oprea asupra unei ”Introduceri la omul nou”, iar Gabriel Ţepelea semna două broşuri: ”Problema omului în societatea românească” şi ”Noi aspecte ale problemelor ţărăneşti”. Efervescenţa reconstrucţiei postbelice era în toi şi îi cuprinsese mai ales pe tineri. Gabriel Ţepelea:”Cele 10 broşuri de orientare creştin-democrată, apărute la începutul anului 1947, situau pe primul plan reconstrucţia morală a României, având ca punct de plecare problema omului. Problema omului şi înlocuirea sintagmei de ”clasă ţărănească” din perioada generaţiei Răducanu, cel mai important dintre economişti, cu una mai apropiată de realitate, aceea de ”pături ţărăneşti.” De ce această înlocuire? Fiindcă în lumea satelor de atunci, de după 1944, existau diferenţe notabile între proprietarii cu 50 de hectare, cei cu 10 hectare sau mai puţine, până la simplii pălmaşi. Ori, o formulare cu caracter de generalitate, ”clasă ţărănească”, era clar că nu putea duce la soluţii practice, la soluţii diferenţiate, pe tip de proprietate.”





În 1987, reîncepea istoria creştin-democraţiei române într-o cvasi-ilegalitate. Imediat după căderea regimului Ceauşescu în 1989, PNŢCD şi-a asumat misiunea refacerii democraţiei societăţii pe principii creştine. Accentul era pus pe recuperarea dimensiunii individuale a omului, aproape distrusă de colectivism. Gabriel Ţepelea, unul dintre doctrinarii creştin-democraţiei române, a sintetizat ce a însemnat aceasta: /”Implicaţiile în plan politic ale gândirii creştin-democrate sunt deosebite. Considerând omul o creaţie a divinităţii, considerând raporturile dintre oameni guvernate de morala creştină, democristianismul combate xenofobia, atribuind tuturor etniilor dreptul la o viaţă spirituală şi materială egală cu acea a populaţiei majoritate, combate preponderenţa unei clase şi lupta de clasă, preconizează respectul reciproc dintre persoane şi dintre grupuri sociale şi, bineînţeles, se ridică împotriva corupţiei, la orice nivel. Gândirea creştin-democrată neagă atotputernicia liberalismului sălbatic, dar şi pe aceea a etatismului socialist, stăvilind atât revărsarea necontrolată a individualismului, cât şi aceea a statului-buldozer, care transformă insul într-un număr oarecare, umilind demnitatea umană. În esenţă, morala creştină se constituie într-un cod menit să filtreze legislaţia politică, economică şi socială, pe criterii de responsabilitate şi omenie. Ea pune accentul pe ridicarea calitativă a omului, pe solidaritate, toleranţă, dialog, pluralism, creativitate şi subsidiaritate.”





Istoria creştin-democraţiei române a intrat din nou într-o perioadă de pauză după anul 2000. Ea însă poate continua atît timp cât valorile sale rămân valabile pentru români.

(Steliu Lambru)

Giuseppe Mazzini and the Romanians
The History Show Monday, 11 November 2024

Giuseppe Mazzini and the Romanians

The Romanian political elites of 1848 were influenced by the ideas of the Italian Giuseppe...

Giuseppe Mazzini and the Romanians
banner-Pro-Memoria.-960x540-1.jpg
The History Show Monday, 04 November 2024

The Spark(Scanteia) communist newspaper

The press was one of the communist regime’s most powerful weapons regarding propaganda. The freedom of expression and of the press was a right that...

The Spark(Scanteia) communist newspaper
RRI
The History Show Monday, 28 October 2024

Securitate and the KGB parting ways

The most feared institution of the Romanian communist state was the political police known as Securitate, created on the model of the NKVD, which...

Securitate and the KGB parting ways
Vasile Luca
The History Show Monday, 21 October 2024

Vasile Luca

From the end of World War II in 1945 until 1989, the Red Army imposed communist party regimes in the countries of Central and Eastern Europe. They...

Vasile Luca
The History Show Monday, 14 October 2024

The Romanian Communist Party and the Agrarian Reform

According to the Marxist-Leninist theses about means of production, property had to be common, owned by all those who used it and created added...

The Romanian Communist Party and the Agrarian Reform
The History Show Monday, 07 October 2024

The Romanian military fleet in WWII

The history of the Romanian military fleet begins in the middle of the 19th century, when, after the union of the two principalities of Moldova and...

The Romanian military fleet in WWII
The History Show Monday, 30 September 2024

Ana Pauker

Ana Pauker is one of the most conspicuous figureheads in the history of the communist regime in Romania. Ana Pauker played a crucial part in the team...

Ana Pauker
The History Show Monday, 23 September 2024

Nicolae Titulescu and the Romanian diplomacy in Europe in the 1930s

  The diplomacies of countries that gravitate around the powerful ones, always have the mission of being one step ahead of events. They must...

Nicolae Titulescu and the Romanian diplomacy in Europe in the 1930s

Partners

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Affiliates

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Providers

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company