Mai multe cadre medicale din Republica Moldova vecină se află în aceste zile în România, unde tratează pacienți de Covid-19 la...
Polonia a denunțat, marți, în Parlamentul European, presiunile exercitate de Bruxelles și aplicarea standardelor duble, în timp ce Comisia Europeană a amenințat Varșovia cu sancțiuni.
Campionatul SuperLigii române de rugby s-a încheiat. A câștigat Știința Baia Mare, care a trecut, sâmbătă, în ultimul act al...
Alexandru Stoleru provine din mediul rural. În ciuda problemelor financiare ale familiei sale, a mers la școală, ajutat, ani de zile, ca bursier, și de organizația neguvernamentală World Vision România.
Cu aproape zece ani în urmă, în 2012, debuta la Tulcea, aproape de mirifica, dar și problematica, Deltă a Dunării, Pelicam, primul festival internațional de film dedicat chestiunilor de mediu din România.
CE a lansat o analiză privind recenta hotărâre a Curții Constituționale a Poloniei, care afirmă întâietatea dreptului polonez asupra dreptului european şi poate lua şi alte măsuri, după cum ne-a spus Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei.
Comisia a adoptat propunerea oficială pentru desemnarea anului 2022 drept Anul european al tineretului. Aceasta va fi dezbătută acum de Parlament și de Consiliu.
Uniunea Europeană finanţează cu prioritate acele programe de investiţii care urmează linia Green Deal. Edilii municipiului Bistriţa au înţeles acest lucru şi s-au conformat.
Comitetul naţional pentru imunizarea anti-COVID informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 68.749 de doze de vaccin.
Cristina Apostol este un arhitect tânăr și pasionat de domeniul său de activitate, dedicându-se trup și suflet proiectului gândit pentru punerea în siguranță și conservarea patrimoniului cultural de la Băile Herculane
Potrivit unui studiu EY Future Consumer Index, criza generată de epidemia de COVID-19 definește patru categorii distincte de comportamente în rândul consumatorilor.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 18.863 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 (COVID - 19), dintre care 273 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Ajungem azi în partea estică a României, într-un oraș liniștit, de munte, cu puțin peste 11.000 de locuitori. Târgu Ocna a fost declarată în 2002 stațiune turistică de interes național și stațiune balneoclimatică în 2013.