MAE: nouă cetățeni români și un membru de familie, cetățean sudanez, au părăsit teritoriul Sudanului in noaptea de 23 spre 24 aprilie 2023, cu un zbor de evacuare organizat de autoritățile franceze până în Djibouti.
Comisia Europeană urmărește să sporească disponibilitatea informațiilor cu privire la societăți, în special la nivelul Uniunii Europene, și să elimine barierele administrative din prezent.
Ucraina s-a alăturat, săptămâna trecută, Mecanismului de Protecție Civilă al UE, fiindu-i alocată o nouă finanțare umanitară de 55 milioane de euro.
Tu kirolu ditu soni, sveadi ună haristuseari ahoryea, tru zonele di argumentație antiamericană, antidimocratică ică anticapitalistă di tamam, ta saducă tu muabeti alăncearea a unăllei alianțe vărtoasă a alternativelor la sistemlu dimocratic contemporan.
De numele lui Alexandru Tzigara-Sarmucaș se leagă începuturile studierii lumii rurale românești. El însă este și un nume care a intrat și în istoria fotografiei românești.
Aproximativ 265.900 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 71.700 de mijloace de transport, au efectuat, sâmbătă, formalităţile de control la frontieră, atât pe sensul de intrare în România, cât şi pe cel de ieşire - a informat IGPF.
Розташований на півночі Румунії Бістріца-несеудський повіт відомий як край легенд і красивих ландшафтів. На висоті 900 метрів над рівнем моря чекає на туристів курорт Колібіца, ворота до гір Келімань.
Expoziția Back to Where It All Began, proaspăt deschisă la Galeria Gaep din Capitală, reprezintă a doua etapă a programului Accelerator.
Aproximativ 212.800 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 57.600 mijloace de transport, au efectuat, vineri, formalităţile de control la frontieră atât pe sensul de intrare în ţară, cât şi pe cel de ieşire - informează IGPF.
Ajungem astăzi la ultima destinaţie premiată în Top 10 Destinații turistice din România, aleasă prin vot de membrii Clubului Presei de Turism - FIJET România: locul 1, Fundata.
Turneul președintelui Klaus Iohannis în America Latină/ Măsuri pentru sprijinirea fermierilor/ Moțiune simplă împotriva ministrului Agriculturii/ Medalii pentru sportivii români
Stufatul de miel este o mâncare foarte gustoasă, pregătită în perioada zilelor de Paşte sau ulterior.
Stufatul de miel este o mâncare foarte gustoasă, pregătită în perioada zilelor de Paşte sau ulterior.
Ascultați aici emisiunea Weekend cu prieteni din 22.04.2023
Ascultați aici emisiunea Jurnalist de România din 21.04.2023