Preşedintele Vladimir Putin a făcut o greşeală subestimând Ucraina şi NATO, iar Alianţa continuă să se angajeze să sprijine Kievul atât timp cât va fi nevoie, a reiterat secretarul general al NATO.
Gheorghe Cârciu, secretar de stat DRP: Românii din afara granițelor au cerințe legitime, iar ele trebuie duse la îndeplinire printr-un efort comun al instituțiilor statului român
La Castelul Cantacuzino din Bușteni a fost vernisată o expoziție cu lucrari de pictura, gravură și sculptură realizate de 100 de artiști români de renume de-a lungul unui secol, în perioada 1900-2000.
Potrivit unui proiect de lege, studenţii români din străinătate vor beneficia de asigurare medicală când vin în ţară, la fel cum beneficiază deja studenții care învață în România.
Buzăul se remarcă prin câteva produse cu denumire de origine,fiecare cu o poveste legată de târgurile organizate într-o zonă situată la întretăierea unor drumuri comerciale care legau trei provincii istorice româneşti T.Românească, Moldova şi Transilvania
Buzăul se remarcă prin câteva produse cu denumire de origine,fiecare cu o poveste legată de târgurile organizate într-o zonă situată la întretăierea unor drumuri comerciale care legau trei provincii istorice româneşti T.Românească, Moldova şi Transilvania
Noul guvern Ciolacu a obținut fără probleme votul de încredere al Parlamentului de la București, a depus jurământul în fața președintelui și a anunțat primele măsuri.
Aderarea României la Spaţiul Schengen, eliminarea vizelor pentru călătoriile în Statele Unite ale Americii şi adoptarea monedei unice europene...
Echipa naţională de fotbal a României joacă astăzi, de la ora 21,45, cu selecţionata Kosovo într-o partidă din Grupa I a preliminariilor Campionatului European din 2024.
Echipa naţională de fotbal a României joacă vineri, de la ora 21,45, pe Stadionul ”Fadil Vokrri” din Priștina, cu selecţionata Kosovo...
Bancherii şi cercurile de afaceri le cer guvernanţilor români să-şi schimbe politice economice.
Europarlamentarul Ramona Strugariu (Renew Europe) a avut o intervenție în plenul Parlamentului European privind agențiile europene care operează în zona justiției și afacerilor interne.
Consiliul și Parlamentul European au ajuns la un acord politic provizoriu care permite digitalizarea procedurii de acordare a vizelor Schengen.
Ascultaţi aici emisiunea Cultura română acasă şi în lume din 15.06.2023.