TAROM suspendă cursa regulată către și dinspre Tel-Aviv, începând de joi, 12 octombrie. Operarea pe Tel-Aviv continuă numai în regim special.
Seful statului roman, Klaus Iohannis, face, astazi, o vizită în Ungaria la invitaţia omologului ungar Katalin Novák.
România şi Ucraina intenţionează să-şi promoveze relaţiile la rang de parteneriat strategic.
FMI a redus previziunea de creştere economică în România.
Echipa de fotbal a României poate trece, în aceste zile, pe primul loc în Grupa I a calificărilor pentru EURO 2024.
Ascultați aici emisunea Muzică 100% din 10.10.2023
Dacă discrepanțele socio-economice între regiunile României constituie de mult timp o realitate cunoscută, despre alt clivaj, cel din educație - poate chiar un efect al primului - începe acum să se vorbească.
MAE: Încă 283 de cetățeni români au revenit în siguranță în România cu trei curse Tarom - două din Tel Aviv şi una din Amman, Iordania -, precum şi cu o cursă a unei companii private.
În Centrul de Instruire pentru Luptă de la Smârdan, județul Galați, s-a desfășurat, timp de două săptămâni, exercițiul Zimbrul 23, cel mai important eveniment de instruire al militarilor Brigăzii 15 Mecanizate.
Senatorul Monica Anisie, membru al Comisiei pentru românii de pretutindeni despre proiectului Educație la puterea 2.
Europol colaborează direct cu companii private în lupta împotriva finanţării terorismului și sprijină investigațiile statelor membre prin centrul său de criminalitate cibernetică.
Uniunea Europeană pledează pentru un sprijin financiar durabil în favoarea palestinienilor și pentru continuarea ajutorului umanitar şi de dezvoltare pentru teritoriile ocupate.
Stagiunea aniversară cu numărul 95 marchează aproape un secol de când, în 1928, a luat naștere Orchestra Națională Radio, creată odată cu radioul public.
Aproape jumătate dintre europeni s-au confruntat cu probleme emoționale sau psihosociale în ultimul an. Evenimentele din ultimii ani au marcat starea psihică a populației UE.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski și omologul său român, Klaus Iohannis, au susținut declarații după întâlnirea de la București.