Tradiţia ca, de Ziua Naţională a României, autorităţile din multe oraşe să ofere participanţilor la festivităţi mâncare de fasole s-a păstrat şi la 24 ianuarie cu ocazia Unirii Principatelor Române.
Tradiţia ca, de Ziua Naţională a României, autorităţile din multe oraşe să ofere participanţilor la festivităţi mâncare de fasole s-a păstrat şi la 24 ianuarie cu ocazia Unirii Principatelor Române.
“Aferim,femeie! Curajoasă. Aspră. Le vede, le ştie, le spune. Și cu suflet de muiere sensibilă, simțitoare. Suflet adânc, colțuros. Mare poetă.
Proiectul bugetului de stat al României pe 2013 a fost aprobat de executiv
Întins pe zeci de mii de hectare, Parcul Natural Porţile de Fier (sud-est) este unul din cele mai mari parcuri naturale din România.
Conform Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, piaţa funciară din România va fi liberalizată de la 1 ianuarie 2014.
Principalul eveniment sportiv internaţional al sfârşitului de săptămână este Openul de tenis al Australiei, care se încheie duminică, la Melbourne.
Munţii Semenic fac parte din grupul muntos al Munţilor Banatului, din lanţul muntos al Carpaţilor Occidentali (în sud-vestul României).
chipa de fotbal Steaua Bucureşti şi-a încheiat prima etapă a pregătirii de iarnă cu o înfrângere. La Marbella, în Spania, elevii antrenorului Laurenţiu Reghecampf au pierdut cu 1 la 2 jocul disputat cu echipa maghiară Ferencvaros Budapesta.
Au mai rămas patru zile din ediţia 2013 a Openului de tenis al Australiei, primul turneu de Mare Şlem al anului. In marea lor majoritate, principalii favoriţi şi-au croit drum catre fazele finale ale competiţiei ...
Obezitatea adulţilor şi a copiilor a devenit o problemă majoră în UE. Conform unui comunicat al Eurostat dat publicităţii în 2011, dar cu informaţii referitoare la perioada 2008-2009, între 8% şi 25% dintre adulţi erau obezi în UE.
La Bucureşti a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, prima etapă a Campionatelor Naţionale de atletism în sală. Au fost prezenți 254 de sportivi, reprezentând 64 de cluburi.
Rubrica de sport de astăzi începe cu ştiri din tenis, mai exact de la Openul Australiei, care se desfăşoară in aceste zile la Melbourne.
Cronicile celei de-a doua jumătăţi a secolului al 14-a înregistrau în Europa de sud-est prezenţa viitorului Imperiu otoman, cea mai importantă putere în regiune între 1500 şi 1900.
Să fii început, odată cu acest an şi cu intervenţia Franţei în statul african Mali, o fază nouă în lupta internaţională împotriva terorismului?