Aici puteţi asculta Povestea vorbei din 14 iulie 2014.
În perspectiva alegerilor prezidenţiale din noiembrie, scena politică din România se reconfigurează prin fuziunea a două partide din linia întâi. Consemnăm, totodată, anunţarea unui nou candidat oficial la funcţia supremă în stat.
10 ani de la aderarea României la NATO coincid cu cea mai mare criză de securitate din regiune, decizia Crimeei de a nu mai face parte din Ucraina şi a se alipi Rusiei ridicând serioase semne de întrebare în legătură cu evoluţiile care vor urma în zonă.
Premierul Victor Ponta şi omologul său sârb, Aleksandar Vucici, s-au întâlnit, joi, cu membri ai comunităţii de români din Valea Timocului....
Pe lista transmisă până la acest moment de compania Malaysian Airlines se regăseşte o persoană care deţine dublă cetăţenie, inclusiv cetăţenie română.
Celula de criză MAE gestionează atât evoluţiile din Ucraina, după catastrofa zborului MH17, cât şi situaţia şi Fâşia Gaza,
MAE a comunicat vineri dimineaţă că pe lista pasagerilor avionului prăbuşit în Ucraina nu se aflau români.
Aflat într/o vizită oficială în Serbia, premierul Victor Ponta s-a întâlnit cu membri ai comunităţii de români din Valea Timocului.
Şeful diplomaţiei de la Bucureşti a subliniat interesul României faţă de implementarea pe întreg teritoriul Serbiei a măsurilor destinate protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.
Aici puteţi asculta Expat în România, ediţia din 17 iulie 2014.
Uniunea Europeana şi Statele Unite au luat noi măsuri de constrângere la adresa Moscovei, pe care o consideră responsabilă de escaladarea conflicului armat din estul Ucrainei.
Campioana României la fotbal, Steaua Bucureşti, a debutat cu dreptul în ediţia 2014 – 2015 a Ligii Campionilor.
Autorităţile de la Bucureşti şi Budapesta vor înfiinţa, în următorii ani, 12 noi puncte de trecere a frontierei, astfel reducându-se la...