De mai bine de un an, n-a mai existat o asemenea mobilizare în diaspora românească din vestul Europei. Atunci oamenii au fost înfuriaţi de organizarea dezastruoasă de către Guvernul Ponta a alegerilor prezidenţiale la secţiile de vot din străinătate.
Autorităţile române şi cele norvegiene vor continua discuţiile referitoare la cei cinci copiii ai familiei Bodnariu pe care serviciile sociale...
Institutul norvegian de Meteorologie a emis o avertizare de vreme severă, cu ninsori şi ploi abundente, valabilă pentru ziua de duminică, 10 ianuarie 2016. Se așteaptă căderi masive de zăpadă în regiunile Agder și Telemark.
Asasinarea unei întregi redacţii, în mijlocul Oraşului Lumină, leagăn al democraţiei moderne, face parte, de fapt, dintr-un război mai amplu, laş şi criminal, lansat împotriva democraţiei şi civilizaţiei.
În Ajunul Crăciunului, regizorul Andrei Şerban a vorbit despre forţa muzicii în viaţă, operă şi teatru, în cadrul unei întâlniri cu publicul, prilejuită de lansarea albumului bilingv Regia de operă, gânduri şi imagini.
Este o ciorbă pe care nuntaşii o consumă dimineaţa, la finalul petrecerii, dar care poate fi înghiţită şi la prânz, după un somn de refacere.
Este o ciorbă pe care nuntaşii o consumă dimineaţa, la finalul petrecerii, dar care poate fi înghiţită şi la prânz, după un somn de refacere.
Şeful executivului de la Bucureşti în vizită la Berlin/ Guvernatorul BNR a vorbit despre starea economiei româneşti/ Banca Mondială îmbunătăţeşte prognoza privind creşterea economică a României în 2016.
În Ungaria se mențin codurile meteo de ploaie îngheţată, ceață și ninsori, anunță MAE.
A VII-a ediţie a Galei Studenţilor Români din Străinătate, organizată de Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), şi-a desemnat câştigătorii.
România a devenit prima ţară din lume care găzduieşte un sistem de interceptare terestru cu rachete SM 3 capabile să distrugă rachete balistice cu rază scurtă şi medie de acţiune.
Premierul român, Dacian Cioloş, şi cancelarul german, Angela Merkel au discutat, joi, la Berlin, pe tema relaţiilor bilaterale, precum şi perspectiva României de a deveni membră a spaţiului european de liberă circulaţie, Schengen.
a intrarea în România dintr-un stat necomunitar, călătorii sunt obligaţi, la cererea autorităţilor vamale, să declare şi să prezinte bunurile aflate asupra lor sau în bagajele personale.
Banca Naţională a României (BNR) atrage atenţia asupra riscurilor ce planează asupra economiei autohtone, într-un context internaţional plin de incertitudini.
Premierul Dacian Cioloş a declarat, joi, la întâlnirea cu diaspora românească din Germania, că Guvernul doreşte ca alegerile legislative din...