Originară din Asia, mazărea a fost cultivată de greci şi romani în sudul Europei, răspândindu-se apoi pe tot continentul.
Construind încredere a fost tema celei de-a 23-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu...
Sumar: Reacţii după Brexit; Decizii politice la Bucureşti; Măsuri financiare; Bruxelles-ul cere accelerarea proiectelor finanţate prin fondurile europene
În România vă puteţi bucura de peste 245 de kilometri de plajă. Avantajele litoralului românesc sunt plajele deschise, cu strat gros de nisip, care coboară lin în mare. Apa nu este foarte adâncă la mal, iar în plin sezon estival poate depăşi 25 de grade.
Autoritățile turce nu numai că nu au autorizat marșul din Istanbul, dar sunt șanse mari ca participanții la marș să fie dispersați cu forța.
Aici puteţi asculta Reporter RRI, ediţia din 24 iunie 2016.
Aici puteţi asculta Student străin în România, ediţia din 16 iunie 2016.
Liderii europeni strâng rândurile după votul britanicilor favorabil ieșirii din Uniunea Europeană
Președintele Iohannis: Nu sunt motive de îngrijorare pentru economia României și pentru finanțele românești/ Premierul Cameron și-a anunțat demisia.
Primarii, consilierii locali şi judeţeni aleşi la scrutinul de pe 5 iunie au depus, joi, jurământul şi şi-au inaugurat mandatele pe baza cărora vor conduce timp de patru ani administraţia locală din România.
Mai multe persoane şi-au pierdut viaţa din cauza temperaturilor ridicate din ultimele zile din România. Meteorologii avertizează că aceste valuri de căldură vor fi mai frecvente şi cu mai mare intesitate pe perioada verii şi chiar în septembrie.
Specialiştii Băncii Naţionale a României consideră că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar afecta dezvoltarea României, însă...
Geoparcul Platoul Mehedinţi este o arie protejată de interes naţional situată în sud-vestul României.