Anul acesta, campania gratuită de vaccinare antigripală a Ministerului Sănătăţii întârzie, iar medicii de familie spun că cele 350.000 de doze care vor fi repartizate în întreaga ţară sunt total insuficiente.
Heute mit Zuschriften von unseren Hörern Horst Cersovsky, Christian Laubach, Volker Schmidt, Lutz Winkler, Ralf Urbanczyk, Martina Pohl und Bernd Seiser.
Cea mai mare carte de bucate din România, denumită Euphoria, a fost lansată la începutul lunii octombrie, la Alba Iulia, în cadrul festivalului Alba Carolina Food Fest.
Despre decernarea prestigiosului premiu Nobel pentru literatură unui muzician din vremurile trecute se va vorbi mult timp de aici încolo.
Turcia a decis prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul cu încă trei luni, începând cu 19 octombrie, anunță Ministerul Afacerilor Externe.
Este de aşteptat ca în scurt timp o mare parte a legumelor proaspete să dispară, având în vedere că sezonul rece şi-a făcut deja simţită prezenţa.
Este de aşteptat ca în scurt timp o mare parte a legumelor proaspete să dispară, având în vedere că sezonul rece şi-a făcut deja simţită prezenţa.
Câini, lungmetrajul de debut al lui Bogdan Mirică, a fost lansat în peste 70 de cinematografe din România, fiind prezentat şi în oraşe unde nu mai există săli de cinema.
Ne îndreptăm astăzi către una dintre cele mai apreciate provincii istorice ale României: Transilvania.
Sumar: Preşedintele Slovaciei, Andrej Kiska, s-a întâlnit la Bucureşti cu omologul său român, Klaus Iohannis; Comisarul european pentru Cercetare, Ştiinţă şi Inovare, Carlos Moedas, în vizită în România
Vizita la München a ministrului delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, a debutat joi, 13 octombrie 2016, cu o serie de întâlniri cu reprezentanți ai autorităților landului Bavaria din Germania.
Aici puteţi asculta Reporter RRI, ediţia din 14 octombrie 2016.
Aici puteţi asculta Student străin în România, ediţia din 13 septembrie 2016.
DPRRP anunţă o sesiune de finanțare după reguli simplificate pentru programele, proiectele și acțiunile care au ca scop sprijinirea comunităților românești de peste granițe.