Asociaţia ,,Moara de Hârtie o organizaţie non guvernamentală din comuna Comana, judeţul Giurgiu, a implementat în ultimii trei ani...
Odată cu achiziţionarea unor sisteme noi de rachete americane, cooperarea militară a Bucureştiului cu Washingtonul capătă un impuls suplimentar.
Ultimii ani au fost marcaţi de răceală şi tensiuni politice între Uniunea Europeană şi Turcia. Recent însă, relaţiile dintre cele două par să cunoască un început de dezgheţ, început care a fost făcut în domeniul transporturilor.
William Kunhardt revine la Sala Radio, de această dată la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio, miercuri, 29 noiembrie, de la ora 19:00.
Europa are cea mai bună legislaţie pentru protecţia consumatorului din lume cu toate acestea au fost identificate câteva goluri legislative în regulamentul privind cooperarea pentru protecţia consumatorilor
Românii continuă să aibă încredere în Uniunea Europeană, este concluzia unui sondaj de opinie privind cei 10 ani de la aderarea României la UE.
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Pakistan că violenţele ar putea să continue şi în zilele următoare. Rutele către/dinspre aeroporturi sunt blocate sau cu restricții de circulaţie.
Ministrul Muncii şi Justiţei Sociale susţine că Hotărârea de Guvern de majorare a salariului minim pe economie la 1.900 de lei se va aproba săptămâna aceasta.
România are un mare deficit de forţă de muncă, anunţă ministrul Muncii şi Justiţei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu.
American Jewish Joint Distribution Committee, in short Joint, was set up in 1914 in New York. Its original mission was to help Jews living in Palestine under Ottoman rule due to the rapidly deteriorating international context
România se alătură mişcării internaţionale Giving Tuesday şi sărbătoreşte pe 28 noiembrie, alături de alte 100 de ţări, ziua mondială a faptelor bune.
În perioada 20-26 noiembrie, în Serbia, la Radio Novi Sad, a avut loc a 16-a ediţie a Taktons - competiţie internaţională a excelenţei în domeniul înregistrărilor sonore profesionale realizate de radiouri şi televiziuni publice.
În urma războiului ruso-turc din 1806-1812, încheiat prin pacea de la Bucureşti, Rusia ocupa o jumătate din Moldova, de atunci denumită Basarabia
Ediţia 2017 a Târgului Internaţional Gaudeamus, organizat de Radio România, s-a încheiat duminică, 26 noiembrie, în prezenţa unui public numeros, dornic să profite până în ultima clipă de oferta de neegalat a evenimentului.