Aici puteţi asculta Povestea vorbei, ediţia din 4 decembrie 2017.
Marţi s-a stins din viaţă, la 96 de ani, după o lungă şi grea suferinţă, ultimul Rege al României, Mihai I
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a transmis un mesaj special după ce Regele Mihai I, fostul suveran al României, s-a stins din viaţă. Tragica veste a fost preluată de cunoscute publicaţii şi agenţii de presă din străinătate
Volumul ''Dulce şi Amar - condamnaţi la străinătate'', cel mai nou produs al editurii Diaspora, ce cuprinde cuprinde povestiri şi...
Echipa de handbal feminin a României a câştigat primele trei jocuri disputate la Campionatul Mondial care are loc, în aceste zile, în Germania.
Echipa de handbal feminin a României a câştigat primele trei jocuri disputate la Campionatul Mondial care are loc, în aceste zile, în...
În România, locuiesc peste 4,8 milioane de tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani, conform unei cercetări întreprinse în trimestrul doi din 2016 de Institutul Naţional de Statistică.
Documentarul Când corupţia ucide, semnat de Dan Vasiliu, realizatorul matinalului Espresso de la Radio România Cultural, a obţinut Marele Premiu al Documentarului de Radio, acordat de Uniunea Internaţională de Radio şi Televiziune (URTI).
Dirijorul german Matthias Manasi se va afla la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio vineri, 8 decembrie, de la ora 19:00, la Sala Radio, într-un concert care o va avea ca solistă invitată pe violonista Olga Pak.
Consiliul Mediu a convenit asupra poziției sale de negociere cu privire la un regulament care stabilește noi norme de contabilizare...
Astăzi vă invităm la un periplu muzeal în judeţul Prahova.
Viaţa Regelui Mihai al României se identifică înălţător cu datoria faţă de ţara sa.
Am aflat cu adâncă mâhnire de trecerea în nefiinţă a Majestăţii Sale, regele Mihai I al României.
Investiţia în tineret pentru un viitor durabil a fost tema principală a celui de al 5-lea summit Uniunea Africană-Uniunea Europeană, desfăşurat la Abidjan - capitala Coastei de Fildeş - la sfârşitul săptămânii trecute.
După o lungă şi grea suferinţă, Mihai I, ultimul Rege al României, s-a stins din viaţă în Elveţia.