Europenii consideră că viața este în general echitabilă, dar au anumite preocupări cu privire la justiție, deciziile politice sau la inegalitatea veniturilor. Este concluzia unui Eurobarometru realizat în toate statele membre ale Uniunii.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, s-a consultat cu conducerea BNR în legătură cu riscurile cu care România se confruntă în prezent în ceea ce priveşte inflaţia.
La nivel național, investițiile în sectorul apei și al apelor reziduale reprezintă o prioritate strategică, fondurile fiind alocate...
Peste o lună, pe 25 mai, în UE va intra în vigoare noul Regulament General pentru protecţia Datelor. Actul normativ întăreşte drepturile persoanelor fizice, iar nerespectarea sa aduce amenzi considerabile.
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat că banii trimişi în ţară de românii din diaspora provin din muncă...
Fotbalul european devine din ce în ce mai spectaculos. Prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal, desfăşurată marţi şi miercuri, s-a soldat cu 10 goluri.
Fotbalul european devine din ce în ce mai spectaculos. Prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal, desfăşurată marţi...
UE și ONU au coprezidat cea de-a doua conferință Sprijinirea viitorului Siriei și regiunii, care a avut loc la Bruxelles.
Desi in Romania energia electrica are unul din cele mai scazute preturi din Europa, romanii platesc printre cele mai mari facturi pentru energie din Uniunea Europeana, raportat la veniturile lor.
Cursa TAROM ROT 421 Bucureşti - Barcelona, de astãzi, 26 Aprilie 2018, operatăcu o aeronavă de tip BOEING 737-700, care a decolat de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă la ora locală 08:49, s-a întors din drum dupa aproximativ o oră
Discuții despre realizarea unei programe de studiu dedicată elevilor români din afara granițelor țării
Festivalul Filmului European pregătește debutul celei de-a 22-a ediții, găzduită de opt orașe din România.
Pianistul Saleem Abboud Ashkar este capul de afiş al serii de vineri, 27 aprilie, ora 19:00, de la Sala Radio.
Pentru oamenii străzii, pentru bătrâni singuri şi bolnav, pentru copiii provenind din familii sărace, o masă caldă - zilnică sau măcar săptămânală - poate fi un simplu vis.
Primul ministru român, Viorica Dăncilă, a fost gazda reuniunii cvadrilaterale la care au participat omologii ei din Grecia, Alexis Tsipras, şi Bulgaria, Boiko Borisov, precum şi preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić.