La nivelul Parlamentului European a fost înfiinţată, anul trecut, o comisie specială care are ca obiectiv combaterea terorismului şi care a evaluat dimensiunea amenințării teroriste pe teritoriul European
Agenţia pentru Finanţarea Investițiilor Rurale (AFIR) vine în sprijinul beneficiarilor publici ai Programului Național de Dezvoltare...
Aici puteţi asculta Povestea vorbei, ediţia din 15 martie 2018.
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni anunţă că asigurarea protejării drepturilor și libertăților tuturor românilor care studiază,...
Cele două state vor prelua următoarele două mandate în fruntea Consiliului Uniunii Europene, președinție deținută până în luna iunie de Bulgaria.
Aici puteţi asculta rubrica Muncind în Europa, ediţia din 12 martie 2018.
Secretarul de stat, Veaceslav Șaramet, a efectuat o vizită în Albania unde a avut întrevederi cu mai mulţi oficiali şi cu membri ai asociaţiilor aromânilor.
Primarii localităţilor din Europa s-au reunit la Bruxelles, pentru a discuta despre lecţiile învăţate din recentele atacuri teroriste şi migraţie şi pentru a face schimb de bune practici în ceea ce priveşte protecţia spaţiilor publice.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii de la Bucureţi discută cu sindicaliştii din domeniu pe tema salarizării din sistem.
Bucureştiul a găzduit cea de a X-a reuniune a Trilateralei România-Bulgaria-Grecia, care are o tradiţie de 23 de ani.
De la începutul acestei luni, preşedintele Comisiei Europene şi-a reorganizat echipa apropiată, iar Executivul de la Bruxelles a numit un nou secretar general.
Echipa feminină Sport Club Municipal Craiova s-a calificat în semifinalele Cupei EHF. Cea mai bună marcatoare a echipei din Craiova la jocul de la Togliatti a fost Valentina Ardean Elisei. Radio România Internaţional a desemnat-o Sportivul Săptămânii.
Reprezentanții DG Agri au trecut în revistă aceste amendamente, care cuprind prevederi extrem de importante pentru statele membre,...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea potrivit căreia Vinerea Mare devine zi de sărbătoare legală şi nelucrătoare....
Comisia Europeană își prezintă raportul pe 2017 privind sistemul de alertă rapidă pentru produse periculoase. Sistemul de alertă rapidă ajută autoritățile să reacționeze prompt și să retragă toate produsele care ar putea provoca vătămări.